Eurosport
Mbappe a semnat prelungirea contractului cu PSG, iar jucătorii de la Real Madrid au răspuns
De
Publicat 22/05/2022 la 07:37 GMT+3
Kylian Mbappe este fan Real Madrid și a spus că vrea să joace pe Bernabeu. Presiunea politicului și a sumelor amețitoare pumpate din Qatar l-au făcut să prelungească înțelegerea cu PSG. Vedetele Realului, Benzema, Vinicius și Rodrygo au postat mesaje enigmatice pe rețelele lor de socializare în plină criză la Madrid după ratarea transferului.
Mbappe și Benzema, în PSG - Real Madrid 1-0
Credit imagine: Eurosport
Anunțul reînnoiri contractului care-l leagă pe Kylian Mbappe de PSG până în 2025 a provocat un cutremur de reacții atât în capitala Spaniei, cât și la Paris, unde sărbătorea a fost ca pentru un mare trofeu.
Mai mulți fotbaliști de la Real au postat mesaje fără trimitere directă la situația lui Mbappe.
Primul a fost prietenul superstarului francez, Karim Benzema. Golgheterul Realului a publicat în story un montaj cu imagini memorabile de la Real și pe twitter o fotografie în care se bucură pentru un gol împotriva lui PSG. Mesajul este clar: "Vă mulțumesc pentru un sezon de neuitat. Avem cea mai frumoasă noapte" a scris Benzema. Ultima parte este o referire directă la finala Champions League de sâmbăta viitoare, unde Real va întâni pe Liverpool, în timp ce Mbappe va număra banii primiți la PSG.
Ulterior, Rodrygo a pus o fotografie în care a sărutatemblema clubului după ce a marcat unul dintre cele două goluri marcate împotriva lui Manchester City în semifinalele Ligii Campionilor. Vinicius, la rândul său, a spus și el al său. "Mulțumesc foarte mult fanilor lui Real Madrid pentru sprijinul pe tot parcursul sezonului. E inexplicabil să câștigi cu tricoul ăsta"
Sunt mișcări de PR pe care Florentino Perez le exploatează foarte bine, după ce a ratat șansa de a-l aduce pe Kylian Mbappe. Fanii ar fi fost foarte dezamăgiți, dar știu că echipa lor nu avea cum să plătească o sumă de 300 de milioane pentru francez dintr-o ambiție personală a lui Florentino Perez. Atât va încasa Mbappe de la PSG pentru reînnoirea contractului!
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo