Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Messi, uimit sau invidios? Aguero a dezvăluit ce i-a transmis Leo după "Remontada" lui Real Madrid

Nicu Savin

Actualizat 05/05/2022 la 10:33 GMT+3

Real Madrid a reușit o revenire istorică în fața celor de la Manchester City și s-a calificat în finala Champions League. Kun Aguero a urmărit meciul pe canalul său de Twich și în momentul în care "minunea" era pe cale să se producă a spus în direct că a primit un mesaj de la Leo Messi, care a fost consternat de ceea ce se întâmpla pe Bernabeu.

Lionel Messi (PSG), lors de la réception de Lorient le 3 avril 2022

Credit imagine: Imago

Real Madrid le-a oferit o seară memorabilă fanilor de pretutindeni, reușind una dintre cele mai surprinzătoare reveniri din istoria fotbalului. Madrilenii s-au chinuit timp de 90 de minute cu Manchester City. "Cetățenii" conduceau în minutul 90 cu 1-0 pe Bernabeu, deci cu 5-3 la general, și nimeni din tabăra Realului nu mai spera la o minune.
Aceasta s-a produs însă, dubla lui Rodrygo din minutele 90 și 90+1 ducând meciul în prelungiri. City nu a putut să-și revină și în startul primei reprize suplimentare Benzema a scos și a transformat cu siguranță un penalty, golul său însemnând în cele din urmă calificarea în finală.
Kun Aguero a comentat meciul înmpreună cu Carlos Tevez, pe canalul său de Twich. Fostul mare atacant de la City a avut mai multe replici ironice la adresa Realului când lucrurile mergea bine pentru fosta sa echipă, dar a rămas fără cuvinte când "los blancos" au revenit. După golul doi al lui Rodrygo, Aguero a spus în direct ce mesaj a primit de la Messi, unul grăitor pentru starea de spirit a starului de la PSG în momentul în care Realul reușea o "remontada" istorică.
"Încetează cu glumele proaste. Așa ceva nu poate fi adevărat", i-a scris Messi unui Aguero vizibil devastat, conform Marca. "Da, e o nebunie", a replicat Carlos Tevez. Evident, Messi nu poate ține niciodată cu Realul, iar calificarea madrilenilor în finală cu siguranță a fost greu digerată.
Citește și:

REACȚIA LUI SALAH DUPĂ CALIFICAREA LUI REAL MADRID ÎN FINALA CHAMPIONS LEAGUE

După ce a aflat că va juca împotriva celor de la Real Madrid, Mohamed Salah a notat într-un mesaj postat pe contul său de Twitter că este momentul ca Liverpool să își încheie socotelile cu "galacticii", făcând referire la finala Champions League disputată în 2018.
"Avem o revanșă de luat!", a scris Salah, publicând câteva fotografii din meciul cu Villarreal în care "cormoranii" au obținut calificarea în finala Champions League.
Reacția atacantului egiptean a adunat sute de mii de aprecieri în doar câteva ore, fanii arătându-se încântați de meciul pe care îl vor putea urmări la finalul acestei luni.
Până la duelul cu Real Madrid, Liverpool trebuie să se concentreze pe campionat, acolo unde e cu un punct în spatele rivalei Manchester City, cu 4 meciuri rămase de jucat.
În weekend urmează ultimul derby al primei ligi engleze pentru "cormorani", duelul cu Tottenham, care se bate cu Arsenal pentru un loc de Champions League. Confruntarea de pe Anfield se joacă sâmbătă, de la ora 21:45, și va putea fi urmărită în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo