Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mircea Lucescu, acid la adresa arbitrajului după eșecul cu Bayern! Ce fază a incriminat "Il Luce"

Nicu Savin

Actualizat 24/11/2021 la 00:08 GMT+2

Mircea Lucescu a suferit o nouă înfrângere cu Dinamo Kiev în Champions League, 1-2 cu Bayern Munchen, iar campioana Ucrainei este eliminată din cupele europene. La finalul partidei, antrenorul român a recunoscut superioritatea adversarului, dar a fost foarte acid la adresa arbitrajului, invocând că meciul de la Kiev a fost o nouă monstră a faptului că echipele mari sunt avantajate mereu.

Mircea Lucescu

Credit imagine: Getty Images

Mircea Lucescu și Dinamo Kiev au pierdut la limită meciul cu Bayern Munchen din etapa a 5-a a fazei grupelor din Champions League. Bavarezii au condus cu 2-0 la pauză, după reușitele lui Lewandowski (min.14) și Coman (min.42). Ucraininienii au redus din diferență prin Garmash în minutu 70, dar nu au mai avut forță să egaleze.
În celălalt meci al grupei, Benfica a scos o remiză albă pe terenul Barcelonei, astfel că echipa lui Mircea Lucescu este eliminată din competițiile europene, neamiavând nicio șansă nici la locul 3 în grupă.
Citește și:

Mircea Lucescu, supărat pe arbitraj după eșecul cu Bayern

La finalul partidei de la Kiev, antrenorul român s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi, recunoscând însă superioritatea adversarului. Totuși, Lucescu s-a arătat deranjat de arbitraj, invocând faptul că echipa sa ar fi putut beneficia de un penalty la scorul de 0-0 și a adus aminte că bavarezii au primit o lovitură de pedeapsă ușor acordată în meciul tur.
"Golul nostru putea veni mai devreme, am fi putut să marcăm și cu Barcelona sau Benfica. Au fost meciuri echilibrate și puteam să obținem mai mult. La Munchen am jucat bine până la acel penalty ușor acordat, care apoi nea- destabilizat. Astăzi le-am cerut băieților să joace cu mai multă dăruire și la final au părăsit terenul cu capul sus. Golul marcat astăzi este important pentru noi, dar, repet, l-am fi putut marca mai devreme.
Astăzi ne-am comportat mai bine decât la Munchen, am jucat bine. Am avut penalty pe Buyalsky: dacă ar fi fost dat și am fi deschis scorul, probabil că imaginea de pe teren ar fi fost diferită. Dar, în general, astăzi am jucat mult mai încrezători, mai îndrăzneți decât la Munchen.
Marele avantaj al acestor meciuri este creșterea echipei. Jucătorii noștri au devenit mai încrezători, mai îndrăzneți, au simțit că talentul și capacitatea lor de lucru pot fi direcționate către rezultat. Este îmbucurător faptul că progresul este vizibil. Cu Benfica și Barcelona am jucat de la egal la egal, iar aceste echipe au pierdut cu Bayern cu un scor mai mare decât noi astăzi.
Arbitrii au mereu o atitudine specială față de echipele mari, le protejează. Astăzi s-a demonstrat din nou asta. Nu cred că meritam să pierdem", a declarat Mircea Lucescu, citat de UA-Football.com.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport - Premier League, 27-28 noiembrie 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo