Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Neymar și Donnarumma, la un pas de bătaie în vestiar, după înfrângerea cu Real Madrid! Dezvăluirea unui jurnalist Marca

Bianca Dumitru

Publicat 10/03/2022 la 09:44 GMT+2

Real Madrid a eliminat-o din optimile Champions League pe PSG, învingând-o cu scorul de 3-1 pe teren propriu, după ce francezii câștigaseră la Paris cu 1-0. La finalul partidei de pe Santiago Bernabeu, Neymar și Donnarumma au fost aproape să se ia la bătaie în vestiar.

Neymar și Mbappe, în Real Madrid - PSG

Credit imagine: Getty Images

PSG a fost eliminată din optimile Champions League de Real Madrid, care s-a impus în returul de pe teren propriu cu scorul de 3-1. În minutul 39, Mbappe a deschis scorul, parizienii conducând cu 2-0 la general.
"Galacticii" au revenit în joc cu 30 de minute înainte de fluierul final. Donnarumma, incomodat de Benzema, a trimis greșit o pasă către Hakimi, balonul ajungând la Vinicius, cel care i-a pasat francezului care a restabilit egalitatea. Ulterior, Benzema a mai reușit două goluri în doar două minute, asigurând calificarea echipei sale în sferturile de finală ale celei mai importante competiții intercluburi de pe continent.
La finalul partidei, jucătorii de la PSG au fost atât de supărați și de frustrați de eliminare încât doi dintre ei au fost la un pas de a se lua la bătaie în vestiar. Potrivit jurnalistului spaniol Pablo Polo Santias, Neymar i-a reproșat lui Donnarumma greșeala de la primul gol al madrilenilor.
Portarul a reacționat dur și i-a amintit brazilianului că și el a pierdut o minge importantă, care a dus la cel de-al doilea gol al lui Benzema. Reproșurile au continuat, iar disputa ar fi putut degenera, însă coechipierii au intervenit și i-au împiedicat pe cei doi să se ia la bătaie.
Citește și:

AL-KHELAIFI, PROTAGONISTUL UNOR SCENE VIOLENTE DUPĂ REAL MADRID - PSG

Și oficialii celor de la PSG au fost extrem de supărați după meciul dintre Real Madrid și PSG. Mauricio Pochettino a reclamat faptul că arbitrii nu au dictat fault la intervenția lui Benzema asupra lui Donnarumma de la faza primului gol al ibericilor. La finalul partidei, antrenorul ar fi criticat dur decizia centralului Danny Makkelie.
În schimb, șeful parizienilor a fost mult mai nervos. Nasser Al-Khelaifi nu și-a putut controla frustrarea și a lovit tot ce i-a ieșit în cale pe drumul spre vestiar. "Șeful lui PSG, Nasser Al Khelaifi, a ieșit din lojă țipând. A mers la vestiare pentru a căuta arbitrii, a lovit uși, scaune, iar toată scena a fost foarte neplăcută", au notat jurnaliștii de la Movistar Plus.
Cei de la COPE au anunțat că Al-Khelaifi "a agresat arbitrii și a fost nevoie de intervenția poliției". În plus, șeful lui PSG l-ar fi amenințat cu moartea pe un angajat al celor de la Real Madrid, care înregistra câteva imagini pentru un episod al serialului Inside Real Madrid.
Omul de afaceri ar fi fost surprins pe camera video și i-ar fi strigat bărbatului "Te omor!", potrivit jurnaliștilor de la El Partidazo de COPE, care au scris că, extrem de nervos, directorul francezilor, Leonardo, i-ar fi cerut cameramanului să șteargă imaginile.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo