Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rafael Nadal speră să poată ajunge la finala UEFA Champions League: "Am biletele pregătite"

Alex Masgras

Publicat 20/05/2022 la 17:16 GMT+3

Rafael Nadal, de 21 de ori câștigător de Grand Slam și mare fan Real Madrid, speră să poată avea ocazia de a merge la finala UEFA Champions League de săptămâna viitoare, atunci când echipa lui Real Madrid o va întâlni pe Liverpool la Paris.

Rafa Nadal saluda al Santiago Bernabéu

Credit imagine: Getty Images

Rafael Nadal și-a pregătit biletele pentru finala UEFA Champions League de la Paris. Pe 28 mai, Real Madrid o va întâlni în ultimul act pe Liverpool. Tot la Paris, între 22 mai și 5 iunie va avea loc Roland Garros, turneu pe care spaniolul l-a câștigat de 13 ori.
Mare fan al celor de la Real Madrid, Rafael Nadal speră să poată ajunge în tribunele Stade de France sâmbăta viitoare. Finala va avea loc pe 28 mai și sunt șanse ca Nadal să aibă bătăi de cap cu programarea de la Roland Garros, deoarece pe 27 și 28 mai se vor disputa partidele din turul al treilea.
Chiar și în aceste condiții, Nadal și-a pregătit deja biletele, în speranța că poate ajunge la prima finală a echipei sale din 2018, atunci când Realul a învins-o chiar pe Liverpool, în ultimul act de la Kiev, scor 3-1:
"Sunt aici să joc la Roland Garros, dar am biletele pregătite", a declarat Rafael Nadal, potrivit Daily Mail.
Citește și:

Rafael Nadal este mare fan Real Madrid

În ciuda faptului că unchiul său a jucat pentru Barcelona, Rafael Nadal este un mare fan al celor de la Real Madrid. În ultimele săptămâni, Nadal a fost prezent de două ori pe Santiago Bernabeu.
Prima oară, "regele zgurii" a avut oportunitatea de a da lovitura de start a duelului dintre Real Madrid și Espanyol, meci în urma căruia echipa lui Carlo Ancelotti a cucerit al 35-lea titlu din istoria Spaniei.
Câteva zile mai târziu, Rafael Nadal s-a aflat pe Santiago Bernabeu și la returul dintre Real Madrid și Manchester City, în urma căruia madrilenii au obținut calificarea în finală. Pe lângă Nadal, Novak Djokovic și Carlos Alcaraz s-au aflat și ei în tribune.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo