Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Reacții în lanț în lumea fotbalului, după anularea golului marcat de Benzema în finala UCL

Nicu Savin

Actualizat 29/05/2022 la 00:14 GMT+3

Karim Benzema a marcat în finalul primei reprize din finala Champions League, dar reușita sa a fost anulată după lungi consultări în camera VAR. Madrilenii se simt nedreptățiți, iar părerile oamenilor de fotbal sunt împărțite.

Karim Benzema (l./Real Madrid) against Alisson Becker (FC Liverpool)

Credit imagine: Getty Images

Liverpool a dominat prima repriză a finalei Champions League cu Real Madrid, dar ibericii puteau intra în avantaj la cabine. În minutul 43, Benzema a marcat în poarta lui Alisson, dar reușita sa a fost anulată de VAR.
Faza a fost extrem de grea pentru arbitri, deoarece mingea a ajuns la atacantul francez de la un adversar. Benzema a fost lansat excelent de Carvajal, dar a ezitat în fața lui Alisson și a încercat o pasă înapoi. Mingea a ajuns în zona lui Valverde, care a dorit să trimită spre poartă, dar Konate și Fabinho l-au blocat. Din brazilian, mingea a ajuns din nou la Benzema, care a trimis-o în poartă, dar de la margine s-a semnalizat off-side.
Au urmat lungi discuții în camera VAR și în cele din urmă s-a decis că asistentul luase decizia corectă și golul nu a fost validat.
A fost anulat corect golul lui Benzema?
Citește și:

Golul anulat al lui Benzema, subiect de polemică în lumea fotbalului

În studiourile televiziunilor importante din Europa s-a disecat la pauză faza respectivă și nu puțini sunt cei care consideră că golul lui Benzema trebuia validat.
"Suntem confuzi. Ne uităm unii la alții în studio și încercăm să ne explicăm de ce s-a anulat golul lui Benzema. Mingea vine de la un jucător de la Liverpool și se dă off-side?", a spus Rio Ferdinand în studio-ul BT Sport.
Pe aceeași lungime de undă s-a aflat și John Terry: "Cum să nu fie gol?! Explicația nu are niciun sens, de ce i-ar da un jucător de la Liverpool mingea intenționat lui Benzema? Dacă mingea vine de la un jucător advers, nu are cum să nu fie gol!".
Dacă cei doi foști jucători susțin că golul trebuia validat, specialiștii sunt de altă părere. Peter Walton, fost arbitru, a explicat de ce decizia a fost corectă: "Este simplu. Benzema se află în poziție de off-side. Poziția sa este în afara jocului pentru că Fabinho nu joacă deliberat mingea înapoi. Konate și Fabinho au atins mingea, dar nu au trimis deliberat spre propria poartă, doar au deviat, deci Benzema este în off-side."
Și în Spania subiectul a fost dezbătut pe larg, iar un fost arbitru internațional a declarat că golul lui Benzema a fost anulat corect.
"Turpin consideră că este o deviere. Dacă arbitrul considera că mingea a fost trimisă intenționat înapoi, atunci golul lui Benzema ar fi fost valabil. Arbitrul nu a fost chemat să vadă reluarea la monitor deoarece asistentul a ridicat off-side. Dacă off-side-ul nu ar fi fost indicat de asistent, abia atunci Turpin ar fi trebuit să meargă la monitor.", a spus Iturralde Gonzalez, citat de as.com.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo