Într-o seară în care toți ochii au fost îndreptați înspre Paris, la meciul PSG - Manchester City, Sheriff Tiraspol a reușit prima mare surpriză în această ediție de Champions League, reușind să câștige la Madrid, împotriva Realului. Yakhshiboev a deschis scorul în minutul 25, iar gruparea din Transnistria și-apăstrat avantajul până la pauză.
Eforturile ofensive ale Realului au fost răsplătite în minutul 65, când Benzema a egalat dintr-un penalty scos de Vinicius. Francezul a ajuns astfel la 72 de goluri marcate în Champions League, devenind al 4-lea marcator din istoria competiției, depășdin-ul pe Raul (71 de goluri).
Madrilenii au continuat să atace, dar nu au mai găsit drumul spre gol și meciul părea că se îndreaptă către un rezultat de egalitate. Dar asta doar până în minutul 90, când luxemburghezul Sebastien Thill a trimis șutul carierei și l-a învins pe Courtois cu un voleu superb de la marginea careului, care s-a oprit în vinclu.
Liga
Ancelotti știe ce a greșit la ultima înfrângere a Realului! Italianul nu e însă îngrijorat
ACUM 3 ORE

Moldovenii de la Sheriff Tiraspol, avertisment pentru puterile Europei

Căpitanul clubului Sheriff Tiraspol, Frank Castaneda, a exultat după meciul câștigat în fața Realului în Champions League și a lansat un avertisment pentru forțele Europei: "A câștiga aici este un vis devenit realitate. Suntem fericiți și acum savurăm acest sentiment. Eram plini de încredere în ceea ce făceam și acum vedem rezultatul. Am venit aici ca să câștigăm. Noi nu am venit doar să facem spectacol, pentru că ne cunoaștem valoarea.
Din fericire, Real Madrid nu a profitat de momentele lor, spre deosebire de noi. Golul câștigător este ceva din alt univers. La așa ceva poți doar visa. I-am mulțumit personal lui Thill după meci. Visăm să ajungem în playoff și ne-am stabilit acest obiectiv. Acum toată atenția este pe Inter. Vom depune tot efortul ca să obținem din nou un rezultat pozitiv", a spus Castaneda.
Totuși, antrenorul Iurii Vernidub a încercat să-și țină fotbaliștii cu picioarele pe pământ după victoria fantastică cu Real Madrid: "Sunt fericit că am ocazia să fiu parte a acestei victorii minunate. Emoțiile sunt la maxim și le sunt recunoscător băieților mei pentru ceea ce au făcut. Desigur, am înțeles că va trebui să ne apărăm. Dar am făcut o treabă bună și am contraatacat bine.
Sunt fericit și mândru de echipa mea, de acești băieți. Suntem pe calea cea bună și vom continua să o urmăm. Nu vreau mă gândesc deocamdată la playoff, pentru că încă nu am făcut nimic extraordinar. Mergem înainte pas cu pas. Urmează patru meciuri importante. Cînd va avea loc jocul final, atunci vom putea vorbi despre următoarea etapă", a spus Vernidub pentru presa din Moldova.
Liga
Un fotbalist de la Real Madrid, disperat să semneze cu Barcelona! Anunțul presei catalane
ACUM 6 ORE
Liga
Benzema a rupt tăcerea cu privire la șansele sale la Balonul de Aur! Ce a declarat francezul
ACUM 9 ORE