Villarreal trebuie "să facă un meci perfect" în meciul de marţi cu Liverpool, semifinala retur a Ligii Campionilor, a declarat luni Unai Emery, antrenorul echipei spaniole, învinsă în tur cu 2-0 pe Anfield.
"Trecem printr-un moment istoric. Anul trecut cu Europa League, anul acesta cu Liga Campionilor... Villarreal este mândru de proiectul familiei Roig (proprietara clubului - n. r.). Nu toată lumea din oraş iubeşte fotbalul, dar întreg oraşul se identifică cu această echipă. Asta e cel mai important. Dar marţi vom juca pentru a fi mândri de ce am realizat. Vom juca pentru calificarea în finală", a afirmat Emery într-o conferinţă de presă.
Liga Campionilor UEFA
Rafael Nadal speră să poată ajunge la finala UEFA Champions League: "Am biletele pregătite"
IERI LA 14:16

Unai Emery: "Liverpool este o echipă care are o încredere uriaşă în ea"

"Este adevărat, Liverpool nu a pierdut niciodată la mai mult de două goluri în acest sezon. Liverpool este o echipă care are o încredere uriaşă în ea. Este cea mai buna echipă din lume. Iar ca să-i învingi, va trebui să atingem excelenţa. Va trebui să facem pur şi simplu un meci perfect. Şi ar trebui să găsim mai multe lacune decât au găsit echipele care au jucat până acum cu Liverpool", a spus tehnicianul spaniol.
Potrivit lui, Villarreal va încerca "să-şi regăsească jocul de atac". El a adăugat: "Dacă MVP-ul meciului de marţi va fi tot un jucător al lui Liverpool, înseamnă că vom fi eliminaţi. Dacă e unul dintre ai noştri, vom fi acolo, nu departe."
Sursa: Agerpres
Liga Campionilor UEFA
"Mbappe sau un nou trofeu Champions League?". Ce a răspuns Carlo Ancelotti
19/05/2022 LA 13:33
Liga Campionilor UEFA
Carlo Ancelotti știe deja ce prim 11 va alinia la Paris! Care este singurul său semn de întrebare
19/05/2022 LA 12:44