Barcelona nu a reușit să își ia revanșa în fața celor de la Benfica. Echipa lui Xavi a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida de pe Camp Nou, ratând ocazia de a obține calificarea în optimile de finală ale UEFA Champions League. Pentru a fi sigură că va termina pe locul 2 în grupa E, indiferent de rezultatul de la Lisabona, dintre Benfica și Dinamo Kiev, Barcelona trebuie să o învingă în ultimul meci pe Bayern Munchen, în Germania.
La finalul remizei cu Benfica, Xavi s-a arătat mulțumit de atitudinea jucătorilor săi, spunând că aceștia au jucat foarte bine, "în stilul Barcelonei", dar, din nefericire, a lipsit golul.
"Am fost superiori, asta am vrut. Dacă am fi marcat, am fi vorbit despre un meci grozav, care chiar a fost. Suntem pozitivi, mai avem un meci și va trebui să mergem la Munchen să câștigăm.
Liga
Barcelona, victorie dramatică pe terenul lui Alaves! Catalanii s-au apropiat de locurile de UCL
ACUM 2 ORE
https://i.eurosport.com/2021/11/23/3259288.jpg
Cred că am jucat foarte bine, în stilul Barcelonei. Băieții au prins ideea, ne-a lipsit doar golul. Am marcat un singur gol în două partide, iar acela din penalty. Trebuie să îmbunătățim acest lucru. Meritam victoria, dar acesta este fotbalul
Noi suntem Barcelona și mergem să câștigăm. Nu doar la Munchen, ci în toate partidele. Trebuie să avem aceeași atitudine ca în această seară", a declarat Xavi la finalul partidei.

Barcelona trebuie să învingă la Munchen pentru a fi sigură de calificare

În urma rezultatului de egalitate din partida cu Benfica, Barcelona se află pe locul al doilea în Grupa E, cu 7 puncte, în timp ce Benfica se află pe locul al treilea, cu 5 puncte. Pentru a fi sigură de calificare, Barcelona este nevoită să o învingă pe Bayern, chiar la Munchen, astfel încât să nu o intereseze rezultatul de la Lisabona dintre Benfica și Dinamo Kiev.
Astfel, o victorie a echipei lui Jorge Jesus îi obligă pe catalani să obțină cele trei puncte la Munchen. Un rezultat de la egalitate pentru Barca nu ar fi suficient în cazul în care Benfica o învinge pe Dinamo Kiev. La egalitate de puncte, Benfica va ocupa poziția a doua a grupei, datorită victoriei lusitanilor de pe teren propriu din etapa a doua, scor 3-0.
Clasamentul Grupei E, cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor
  • 1. Bayern 15p
  • 2. Barcelona 7p
  • 3. Benfica 5p
  • 4. Dinamo Kiev 1p
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
https://i.eurosport.com/2021/11/23/3259001.jpg
Premier League
Adama Traore, între Tottenham și Barcelona! Care este prima ofertă pe care Wolves a refuzat-o
IERI LA 09:49
Liga
Ansu Fati trăiește un coșmar fără sfârșit! Decarul Barcelonei s-a "rupt" din nou! Cât va absenta
21/01/2022 LA 08:46