Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CFR Cluj are oferte pentru unul dintre cei mai buni jucători din sezonul trecut. Petrescu nu vrea să renunțe la Boateng!

Eurosport
DeEurosport

Publicat 02/07/2022 la 11:01 GMT+3

CFR Cluj are obiective foarte clare în această vară și Dan Petrescu știe exact cât de important este Nana Boateng pentru ajungerea în grupele cupelor europene. Mijlocașul ajuns la Cluj la cererea expresă a lui Petrescu are oferte. Conducerea clujenilor i-a pus un preț foate mare fotbalistului care a crescut în Anglia.

Dan Petrescu

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Daniel Ișvanca
Problemele financiare presează tot mai mult la CFR Cluj, iar campioana României se află între ciocan și nicovală când vine vorba de posibile despărțiri. Ardelenii au fost ofertați în nenumărate rânduri cu privire la cedarea lui Nana Boateng, însă Neluțu Varga rămâne de neclintit.

CFR Cluj vrea să dea o mare lovitură prin vânzarea lui Nana Boateng

Adus în vara anului 2021, ganezul în vârstă de 28 ani și-a făcut imediat simțită prezența în lotul echipei și a devenit un jucător indispensabil în formația lui Dan Petrescu. În primul său sezon la CFR, Boateng a strâns în total 47 partide în toate competițiile, a punctat de două ori și a oferit și două pase decisive.
Conform fanatik.ro, cea mai consistentă ofertă pentru mijlocașul ardelenilor este de 2.5 milioane de euro, însă conducerea campioanei nu dorește să accepte cel puțin pentru moment o astfel de propunere. Neluțu Varga ar fi menționat faptul că acesta este capabil să joace fără probleme într-unul din primele 5 campionate ale Europei și că vor fi luate în considerare doar oferte ce depășesc 6 milioane de euro.
În situația în care CFR-ul va primi mai mult de 6 milioane pe mijlocașul ganez, Boateng s-ar putea încadra într-un top al celor mai scumpi jucători vânduți de clujeni. Prima poziție în acest clasament este ocupată de Alvaro Pereira, fotbalistul vândut în anul 2009 la FC Porto, pentru 6.5 milioane de euro, iar pe locul doi, îl găsim pe Lacina Traore, care a fost cedat la Kuban Krasnodar în contul sumei de 6 milioane de euro.
Nana Boateng și-a început cariera de fotbalist în țara sa natală, la Right to Dream, apoi a făcut pasul în Anglia unde a jucat timp de 5 ani la juniorii "cetățenilor". Tot în perioada când era legitimat la Manchester City, a fost împrumutat la Strømsgodset și până să ajungă la CFR Cluj, a mai jucat pentru Colorado (SUA) și KuPs.
Până în prezent, de la CFR Cluj au mai plecat:
  • Otto Hindrich (Kisvarda)
  • Runar Mar Sigurjonsson (liber)
  • Rareş Ispas (liber)
  • Daniel Paraschiv (liber)
  • • Billel Omrani (liber)
  • Mateo Susic (liber)
  • Kristian Dimitrov (revine la Hajduk Split)
  • Cristi Neguţ (revine la Chindia Târgovişte)
  • Rachid Bouhenna (FCSB)
  • Florin Ștefan (Rapid)
  • Valentin Costache (Rapid)
CFR Cluj va juca în primul tur preliminar din Champions League împotriva campioanei Armeniei, Pyunik Erevan.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo