Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cristi Balaj a analizat remiza dintre CFR Cluj și FC Pyunik: "Am avut ghinion și neinspirație în fața porții"

Bianca Dumitru

Publicat 05/07/2022 la 21:46 GMT+3

CFR Cluj nu a reușit să câștige meciul tur din prima manșă preliminară a noul sezon de Champions League, obținând doar o remiză, scor 0-0, în deplasarea din Armenia. După meci, Cristi Balaj a analizat prestația jucătorilor lui Dan Petrescu.

CFR Cluj

Credit imagine: facebook

CFR Cluj și FC Pyunik au remizat, scor 0-0, în turul primei runde preliminare a Champions League. Deși a avut numeroase ocazii de a înscrie, între care se remarcă o bară a lui Debeljuh, în minutul 73, echipa lui Dan Petrescu nu a reușit să câștige meciul din Armenia.
La finalul partidei, președintele campioanei României a vorbit despre prestația ardelenilor. Cristi Balaj a declarat că, din punctul său de vedere, CFR a fost urmărită de ghinion, jucătorii nereușind să transforme niciuna dintre ocaziile avute.
"Important este că nu am primit gol, putem să zicem că Pyunik e o echipă incomodă. Jucătorii noștri în sistemul defensiv au reușit să contracareze ofensiva lor, dar au avut neinspirație în fața porții, ghinion, neșansă.
Sper ca băieții să simtă că sunt mai buni, din punctul meu de vedere sunt mai buni decât echipa gazdă, dar orice joc trebuie tratat cu maximă seriozitate.
Probabil în retur, dacă vom avea cel puțin tot atâtea ocazii de gol, vom reuși să câștigăm și să ne calificăm", a declarat oficialul celor de la CFR Cluj la DigiSport.
Meciul decisiv pentru calificarea în turul 2 preliminar al Champions League se va da în returul de la Cluj-Napoca, programat pe 13 iulie, de la ora 21:30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol