Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

De ce a fost schimbat Messi înainte de finalul partidei dintre Benfica și PSG! Explicația lui Galtier

Bianca Dumitru

Publicat 06/10/2022 la 10:35 GMT+3

PSG a remizat miercuri seară cu Benfica, scor 1-1, în meciul din a treia etapă a grupelor Champions League. Lionel Messi a fost scos de pe teren înainte de finalul partidei, iar antrenorul Christophe Galtier a explicat de ce l-a schimbat.

Lionel Messi (PSG) dans la défense du Benfica Lisbonne

Credit imagine: Getty Images

PSG nu a reușit să câștige duelul cu Benfica, din a treia etapă a grupelor Champions League. Parizienii au obținut doar un punct din deplasarea în Portugalia, partida încheindu-se cu scorul de 1-1.
Lionel Messi a deschis scorul în minutul 22, după o reușită superbă din pasa lui Neymar, iar gazdele au egalat în minutul 41, după un autogol al lui Danilo.
În urma golului marcat pe Estadio da Luz, argentinianul a stabilit un record impresionant. Messi este singurul fotbalist care a ajuns la 40 de echipe în poarta cărora a marcat în Champions League.
Citește și:

De ce a fost Messi schimbat în meciul cu Benfica

Lionel Messi nu a terminat meciul cu Benfica pe teren. Fotbalistul a fost schimbat în minutul 81, fiind înlocuit de Pablo Sarabia.
La finalul partidei, antrenorul celor de la PSG a vorbit despre această modificare. Christophe Galtier a explicat de ce a decis să-l scoată pe argentinian de pe teren, precizând că Messi i-a cerut acest lucru.
"Leo mi-a spus că a fost puțin obosit și că era important să avem jucători mai odihniți în acel moment", a declarat antrenorul celor de la PSG.
Astfel, din fericire, nu este vorba despre nicio accidentare. Messi nu a resimțit nicio durere, ci pur și simplu a fost vorba despre o oboseală acumulată pe fondul efortului făcut în startul acestui sezon, în care argentinianul a adunat deja peste 1.260 de minute pe teren, atât în tricoul parizienilor, cât și pentru echipa națională a Argentinei.
Pentru PSG urmează, sâmbătă, de la ora 22:00, partida cu Reims, în deplasare, din a 10-a etapă a Ligue 1. Apoi, marțea viitoare, francezii vor primi vizita celor de la Benfica, în a 4-a etapă a grupelor Champions League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo