Eurosport
Guardiola încă e "bântuit" de meciul cu Real de anul trecut, dar atrage atenția: "Ar fi o greșeală"
De
Publicat 09/05/2023 la 09:03 GMT+3
Pep Guardiola a recunoscut că pentru el și jucătorii de la Manchester City a fost greu să digere eșecul cu Real Madrid de anul trecut, din semifinalele Champions League. Cele două echipe se vor întâlni în aceeași fază a actualei ediții, dar managerul "cetățenilor" a spus că nu se gândește la răzbunare, ci doar la posibilitatea de a ajunge în finală și a câștiga trofeul.
Pep Guardiola head coach of Manchester City dejected during the UEFA Champions League Semi Final Leg Two match between Real Madrid and Manchester City at Estadio Santiago Bernabeu on May 4, 2022 in Madrid, Spain
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid și Manchester City vor juca în această seară, pe Bernabeu, prima manșă a semifinalelor Champions League. Cele două echipe și-au disputat și anul trecut un loc în ultimul act, iar desfășurarea dublei manșe a fost una incredibilă.
City a câștigat cu 4-3 turul de pe Etihad, iar la returul de pe Bernabeu a avut 1-0 până în minutul 90. O dublă a lui Rodrygo în final a dus meciul în prelungiri, unde Benzema a marcat, din penalty, golul care a trimis-o pe Real Madrid în finală.
City are acum șansa revanșei, dar cu siguranță că jucătorii au încă în memorie partida de acum un an, când au ratat aproape inexplicabil calificarea. La coferința de presă premergătoare partidei de pe Bernabeu, Pep Guardiola a recunoscut că a fost greu să treacă peste eșecul din 2022, dar a subliniat că nu e vorba despre o răzbunare la dubla din acest sezon.
"A fost greu, desigur că a fost greu. Dar prima manșă a fost excepțională, iar returul, foarte bun. Nu excepțional, dar foarte bun. Așa este fotbalul, nu a fost suficient. În viață și în acest sport ai întotdeauna ocazia să te trezești.Nu avem nevoie de motivație suplimentară. Am jucat bine ambele jocuri de anul trecut, dar nu suntem aici pentru răzbunare. Ar fi o greșeală să gândim așa.Suntem aici pur și simplu pentru a încerca să ajungem în finală. Dacă insistăm, într-o zi vom reuși. Madridul știe exact ce are de făcut în această competiție.80-90% sunt aceiași jucători, de ambele părți. Totul se va decide la Manchester.", a spus Guardiola, citat de as.com.
Citește și:
Pep Guardiola, înainte de Real - Manchester City: "Real Madrid este cel mai bun club din această competiție"
Guardiola are în palmares două trofee Champions League, dar ambele au fost câștigate la cârma Barcelonei (2009 și 2011). Chiar dacă ulterior a avut echipe puternice la Bayern și Manchester City, antrenorul catalan nu a mai reușit să cucerească trofeul suprem din fotbalul european și a a recunoscut că își dorește enorm acest lucru, dar a subliniat că stabilitatea echipei sale pe termen lung este mai importantă.
"Uite, pentru a câștiga această competiție trebuie să învingi cele mai bune echipe. Și Real Madrid este cel mai bun club din această competiție. A demonstrat acest lucru în ultimul deceniu.Ei bine, este timpul să-l felicităm pe cei de la Real Madrid. Iată-ne din nou în fața lor.
Când am ajuns la City m-am gândit că voi câștiga Champions League, a fost la fel în fiecare an.Și în trecut la fel. Asta e mentalitatea mea. Venim să încercăm din nou. Dar nu mi-ar plăcea să fiu într-o echipă care câștigă o dată Liga Campionilor și apoi coboară în campionat sau își petrece zece ani căzând. Nu, trebuie să fii stabil. Căutăm să fim ceva de genul Real Madrid, Barcelona sau Liverpool, să fim mereu acolo. Acesta este un club sănătos. Sunt fan Barcelona și Barcelona a avut nevoie de mult timp până să ajungă într-o finală. Totul este un proces și importantă este stabilitatea.", a adăugat Guardiola.
Real Madrid - Manchester City va fi în această seară de la ora 22:00, iar toate informațiile de dinainte și din timpul partidei vor fi în format LIVE TEXT pe site-ul Eurosport.ro și aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo