Eurosport
Guardiola, într-un moment stânjenitor la conferința de presă din Danemarca! Ce îl îngrijorează pe antrenorul lui City
De
Publicat 11/10/2022 la 07:52 GMT+3
Manchester City va juca în această seară pe terenul celor de la FC Copenhaga, într-un meci contând pentru a patra etapă a grupelor Champions League. Înaintea partidei, Pep Guardiola s-a arătat îngrijorat cu privire la problemele de lot, care îi afectează în special linia fundașilor.
Pep Guardiola
Credit imagine: Eurosport
Manchester City o va înfrunta în această seară, de la ora 19:45, pe FC Copenhaga, în deplasare, într-un meci din a patra etapă a grupelor Champions League.
Înaintea partidei, care le garatează "cetățenilor" calificarea în primăvara europeană în cazul unei victorii, Pep Guardiola s-a arătat îngrijorat de problemele de lot.
Antrenorul englezilor a recunoscut că nu își poate forma o linie stabilă de 4 fundași din cauza problemelor fizice cu care se confruntă jucătorii săi. Recent, Kyle Walker a suferit o intervenție chirurgicală la zona inghinală, iar John Stones este accidentat și el accidentat la genunchi.
"Mi-ar plăcea să am aceiași 4 fundași la fiecare meci, dar ei nu se pot descurca. Jucătorii pe care îi avem nu pot juca la fiecare trei zile. Alții de la alte echipe ar putea, dar noi nu putem.
John nu poate, Nathan (n.r. Ake) nu poate, Aymeric (n.r. Laporte) a revenit după o accidentare mare, așa că este important pentru noi ca toată lumea să poată juca bine.
Dacă vrei să fii acolo, să lupți pentru toate titlurile pentru care luptăm și cu apropierea Cupei Mondiale și să fii în poziția de a lupta până la final, trebuie să fii pregătit, altfel va fi foarte greu", a declarat Pep Guardiola.
Citește și:
Guardiola, protagonistul unui moment jenant
La conferința de presă susținută luni seară în Danemarca, antrenorul lui Manchester City a fost abordat de un jurnalist care și-a dorit să facă un selfie cu el.
Imediat după ce Guardiola s-a așezat în fața presei, reporterul a mers să-și pună reportofonul în fața lui și a decis să profite de ocazie și să imortalizeze momentul.
Guardiola a acceptat să fie fotografiat, dar jurnalistul s-a chinuit să facă poza, ceea ce a dus la crearea unui moment stânjenitor, tehnicianul fiind văzut cu o expresie înmărmurită în timp ce aștepta ca fotografia să fie realizată.
Meciul dintre FC Copenhaga și Manchester City este programat de la ora 19:45 și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo