Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FC Barcelona, un butoi cu pulbere! Un star i-a răspuns indirect lui Gundogan, după acuzele neamțului

Nicu Savin

Publicat 17/04/2024 la 17:00 GMT+3

FC Barcelona a ratat calificarea în semifinalele Champions League, după ce a pierdut cu 1-4 returul cu PSG. La finalul partidei, Ilkay Gundogan i-a criticat public pe unii coechipieri pentru jocul prestat, iar vorbele sale ar putea genera o ruptură în vestiar. Jules Kounde a postat un mesaj pe rețelele de socializare, care poate fi interpretat ca o replică la adresa mijlocașului german.

İlkay Gündoğan post-PSG

Credit imagine: Eurosport

FC Barcelona a suferit o mare decepție marți seara, ratând calificarea în semifinalele Champions League, deși a condus cu 4-2 la general în dubla cu PSG. Catalanii au câștigat la Paris cu 3-2 și au condus cu 1-0 în manșa secundă, dar parizienii s-au impus în final cu 4-1 și au avansat în runda următoare.
Istvan Kovacs a fost scos țap ispășitor de Xavi și presa catalană, dar Ilkay Gundogan s-a uitat și în propria curte și a avut un discurs cât se poate de dur la adresa unora dintre coechipieri. Mijlocașul german s-a referit direct la Araujo, care a fost eliminat în minutul 29 din cauza unui fault comis în postură de ultim apărător, dar a dat de înțeles că și alți jucători au greșit flagrant în momente cheie.
Evident, declarațiile lui Gundogan nu le-au căzut bine coechipierilor, iar presa din Spania scrie că vestiarul Barcelonei este "un butoi cu pulbere".

Kounde, mesaj cu subînțeles pentru Gundogan, după ce germanul și-a criticat public coechipierii

"Fractură în vestiarul Barcelonei: Kounde îi răspunde lui Gundogan", titrează jurnaliștii de la Marca. Aceștia fac referire la un mesaj postat de fundașul francez pe rețelele de socializare, care poate fi interpretat ca un răspuns la afirmațiile făcute de Gundogan la cald, imediat după meci.
"O dezamăgire imensă să nu ne calificam în semifinale când aveam totul la îndemână pentru a face asta. Apropo, câștigăm ca echipă și pierdem ca echipă, întotdeauna. Este timpul să ne recuperăm și să ne pregătim pentru El Clasico de duminică. Vă mulțumesc pentru sprijin", a scris Kounde pe contul personal de Instagram.
Nu este prima dată când Gundogan are o reacție virulentă la adresa coechipierilor. După finala Supercupei Spaniei pierdută în fața lui Real Madrid, neamțul și-a pus la zid coechipierii în fața presei. Atunci, acesta a fost nevoit să-și explice reacția în vestiar și părea că a fost ultima dată când "rufele s-au spălat în public", dar mijlocașul a recidivat. Chiar dacă a avut dreptate în tot ceea ce a spus, ieșirea sa i-a deranjat cu siguranță pe mai mulți colegi și e posibil ca aceștia să nu-l mai ierte și a 2-a oară.
În orice caz, tensiunea e la cote înalte în vestiarul Barcelonei cu doar câteva zile înaintea derby-ului cu Real Madrid, unde victoria e obligatorie pentru catalani dacă vor să mai aibă ceva speranțe la titlu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo