Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Guardiola, discurs tranșant înaintea returului dintre Manchester City și Real Madrid: "Nimeni nu mă crede"

Nicu Savin

Publicat 16/04/2024 la 20:05 GMT+3

Pep Guardiola a susținut azi conferința de presă de dinaintea partidei Manchester City - Real Madrid, manșa retur a sferturilor de finală din Champions League. Antrenorul campioanei Europei a vorbit din nou la superlativ despre gruparea de pe Bernabeu și a spus că nu o face doar de formă, ci chiar are un respect deosebit pentru echipa lui Ancelotti.

Guardiola: Brauchen "viel Präsenz" unserer Fans

Credit imagine: Perform

În această săptămână sunt programate partidele retur din sferturile Champions League. Chiar dacă toate cele 4 dueluri se anunță deosebit de interesante, capul de afiș rămâne Manchester City - Real Madrid. Cele două echipe au oferit un adevărat regal fotbalistic în turul de pe Bernabeu, terminând la egalitate, scor 3-3, astfel că totul se va decide pe Etihad.
La conferința de presă de dinaintea partidei, Pep Guardiola a ținut să-i laude din nou pe cei de Real Madrid și a insistat că nu o face doar din complezență, ci chiar are un respect deosebit față de clubul cu care s-a duelat de o viață.
"Îi respect foarte mult. Dacă îi laud, este pentru că așa cred despre ei. Nimeni nu mă crede. Întotdeauna am avut mult respect pentru Real Madrid. Nu îmi e frică de ei, dar îi respect. Că există rivalitate este normal, vreau ca echipa noastră să fie cea mai bună și dacă nu se poate să câștige... dar am foarte mult respect pentru ei. Și dacă mă bat, așa cum s-a întâmplat de multe ori, atunci le voi strânge mâna și îi voi felicita.", a spus Guardiola, citat de as.com.

Pep Guardiola, înainte de Manchester City - Real Madrid: "Poate fi un meci magic"

Antrenorul cetățenilor le-a dat o veste bună fanilor, anunțând că Nathan Ake și Kyle Walker au depășit problemele medicale și vor fi în lot pentru meciul de miercuri seara. Guardiola a mai adăugat că echipa sa va juca cum o face de obicei, dar a subliniat că este pregătit și pentru surprizele pregătite de Ancelotti.
"Trebuie să fim pregătiți și să facem unele lucruri mai bine decât săptămâna trecută. Nu din cauză că nu am fost suficient de buni, ci din cauza a cât de bine a făcut Realul unele lucruri. Este imposibil să-i dominăm timp de 90 de minute, la fel cum ei nu ne vor putea domina timp de 90 de minute. Poate fi un meci magic. Madridul vrea mereu să atace și să creeze ocazii. Ei sunt întotdeauna periculoși. Și ei știu că vom juca la victorie. Și asta e bine, de aceea jocurile dintre noi au fost bune în acești ani. Poate va fi o surpriză din partea lui Ancelotti, trebuie să așteptăm. Vor fi analizat și ei prima manșă și da, va fi ceva diferit. Va trebui să fim pregătiți.
Ne cunoaștem mai bine, dar trebuie să încercăm să ne facem jocul. Este o săptămână grea, dar e frumos să fim aici și să avem ocazia de a ajunge pentru al patrulea an consecutiv în semifinalele Ligii Campionilor, putem ajunge în a 2-a finală.. ăsta e scopul.", a adăugat Guardiola.
În stagiunea trecută, Manchester City a eliminat-o pe Real Madrid în semifinale. Și atunci returul s-a jucat tot pe Etihad, după ce pe Bernabeu fusese egal, 1-1, iar City s-a impus cu un nverosimil 4-0. Succesul "cetățenilor" din 2023 a fost o revanșă pentru eșecul de acum doi ani, când madrilenii au ieșit învingători din dubla din semifinale (6-5 la general, după prelungiri).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol