Eurosport
Guardiola, nemulțumit de programul încărcat al lui City înainte de meciul cu Real Madrid! Replica lui Carlo Ancelotti
De
Publicat 01/04/2024 la 10:00 GMT+3
Manchester City și Real Madrid se vor înfrunta pe 9 aprilie, în Spania, într-un meci contând pentru manșa tur a sferturilor Champions League. Până la acea partidă, englezii mai au de disputat două meciuri, în timp ce "galacticii" vor avea 9 zile de pauză, lucru care îl nemulțumește pe Pep Guardiola.
Pep Guardiola en el Liverpool-Manchester City de la Premier League 2023/24
Credit imagine: Getty Images
Manchester City o va înfrunta pe 9 aprilie, în deplasare, pe Real Madrid, într-un meci contând pentru manșa tur a sferturilor de finală ale Champions League.
Până la acel duel, echipa lui Pep Guardiola mai are programate două partide din campionat, cu Aston Villa și Crystal Palace, în timp ce "galacticii" vor avea 9 zile de pauză, La Liga fiind întreruptă weekend-ul viitor din cauza finalei din Cupa Spaniei.
Această situație îl nemulțumește pe antrenorul lui City, care nu s-a ferit să-și exprime părerea la conferința de presă de la finalul duelului cu Arsenal. Guardiola s-a plâns de programul încărcat al echipei sale, pe care o consideră dezavantajată.
"Jucăm cu Aston Villa la 22:15, apoi sâmbătă, la 14:30, cu Crystal Palace. După aceea, mergem la Madrid marți. Real are 9 zile să se pregătească de meci, 9 zile!
Aș vrea să mă gândesc: 'Oh, mai dați-mi o zi, pentru că diferența este mare. Dar nu avem nici o șansă...", a declarat Pep Guardiola.
Citește și:
Ancelotti, mulțumit de pauza avută de Real Madrid
Carlo Ancelotti a fost întrebat, la finalul meciului cu Athletic Bilbao, despre afirmațiile antrenorului lui Manchester City. Tehnicianul "galacticilor" s-a arătat mulțumit de timpul pe care îl are echipa sa pentru a pregăti duelul.
Cu toate astea, italianul a precizat că nu crede că zilele de pauză vor influența rezultatul dublei cu echipa lui Guardiola.
"Acesta este fotbalul, sunt mulțumit cu 9 zile pentru a pregăti jocul cu City. Avem un mic avantaj, da... Dar asta nu va influența meciul. Avem timp să pregătim partida și vom da tot ce avem mai bun", a spus Carlo Ancelotti.
Meciul tur dintre Real Madrid și Manchester City, din sferturile Champions League, este programat marți, 9 aprilie, de la ora 22:00, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo