Luis Enrique, verdict clar după eșecul cu Dortmund din Champions League! "Nu mai avem nimic de pierdut"

PSG a fost învinsă aseară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de Borussia Dortmund, în meciul tur contând pentru semifinalele Champions League. La finalul partidei din Germania, antrenorul parizienilor, Luis Enrique, a vorbit despre rezultatul obținut de echipa lui, asigurând că la retur lucrurile vor arăta diferit.

Luis Enrique lors de la demi-finale Dortmund - PSG en Ligue des champions

Credit imagine: Getty Images

PSG a pierdut aseară, în deplasare, meciul din manșa tur a semifinalelor Champions League, după ce a fost învinsă cu scorul de 1-0 de Borussia Dortmund. Singurul gol al partidei a fost marcat, încă din minutul 36, când Schlotterbeck i-a pasat excelent lui Niclas Fullkrug, care a finalizat cu un șut superb la colțul scurt.
În urma acestui rezultat, campioana Franței este obligată să câștige săptămâna viitoare, pe teren propriu, pentru a-și asigura calificarea în finala celei mai importante competiții intercluburi de pe continent.
La finalul partidei de aseară, Luis Enrique a vorbit despre evoluția jucătorilor săi, spunând că și-ar fi dorit ca ei să profite de ocaziile de gol create. Antrenorul parizienilor a dezvăluit care a fost obiectivul echipei lui și a explicat ce strategie de joc a avut.
"Mi-ar fi plăcut să transformăm șansele pe care le-am creat, dar trebuie să fim eficienți pentru a marca. Vom vedea ce versiune arătăm în meciul următor. Azi am văzut un meci egal cu două echipe care joacă un fotbal bun când au mingea.
Ambele echipe și-au creat multe ocazii de gol și de data aceasta adversarul a marcat, iar noi nu. Este un rezultat care reflectă egalitatea pe terenul de joc.
Obiectivul nostru a fost să facem pressing. Dortmund este o echipă care este capabilă să joace pase scurte cu mingea și cu Fullkrug poate juca pase lungi. Este o echipă foarte bine lucrată, care are acele două opțiuni.
Dacă nu punem presiune, ei ies la joc, și le iese ceea ce-și propun. Cred că jocul a fost foarte strâns, în prima repriză am fost mai puțin intenși în atac, fără să creăm cu adevărat vreun pericol, dar în a doua repriză a fost diferit", a declarat Luis Enrique, citat de Marca.
Citește și:

Luis Enrique speră la o victorie pe Parc des Princes

În plus, antrenorul a prefațat și returul de săptămâna viitoare, precizând că celor de la Dortmund nu le va fi ușor. Tehnicianul a spus că echipa lui nu mai are nimic de pierdut, astfel că va risca totul pentru calificarea în finală.
"Acesta este fotbalul. De multe ori este minunat. Alteori se întâmplă asta. Am fi preferat să fim într-o situație mai bună... A fost un joc echilibrat, știam că nu va fi ușor, dar vestiarul este puțin zdruncinat.
Sunt sigur că este prima dată în competiție când Dortmund va juca al doilea meci în deplasare. Sunt scenarii diferite și noi nu mai avem nimic de pierdut. Indiferent de rezultatul de azi, am fi mers să câștigăm meciul ăla. Trebuie să ne gândim la recuperarea jucătorilor și la îmbunătățirea aspectelor jocului.
La Paris vom fi susținuți de fanii noștri, pe care îi asigurăm că nu vom renunța la nicio minge până în minutul 98. Nu avem nimic de pierdut. Nu putem câștiga decât ajungând într-o finală", a conchis Luis Enrique.
Returul dintre PSG și Borussia Dortmund este programat marți seară, de la ora 22:00, la Paris.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo