Mourinho, convins că Vini trebuia să primească al doilea cartonaș galben în finala UCL: "E simulare"
Actualizat 02/06/2024 la 15:38 GMT+3
Jose Mourinho a fost categoric în privința unui aspect din finala UEFA Champions League, câștigată de Real Madrid cu 2-0 în fața Borussiei Dortmund. Fostul antrenor al madrilenilor este convins că Vinicius Jr. merita al doilea cartonaș galben pentru o simulare.
Vinicius Junior, Mats Hummels
Credit imagine: Getty Images
Vinicus Jr. a fost unul dintre eroii finalei Ligii Campionilor de pe Wembley. Real Madrid a câștigat al 15-lea trofeu continental, după o victorie cu 2-0 obținută în fața nemților de la Borussia Dortmund. Brazilianul a închis tabela în minutul 83.
Dani Carvajal a deschis scorul cu o lovitură de cap, din corner, iar Vinicius a risipit speranțele "galben-negrilor", profitând de o greșeală a lui Ian Maatsen, care a pasat direct la un adversar în propria treime. Atacantul lui Carlo Ancelotti a devenit astfel doar al doilea jucător din istoria acestei competiții, care marchează în două finale diferite până să împlinească vârsta de 24 de ani, după Lionel Messi.
Argentinianul marcase în cele două finale câștigate de FC Barcelona împotriva lui Manchester United, în 2009, respectiv 2011. De cealaltă parte, Vinicius a adus și ultimul trofeu al Realului, marcând golul decisiv în finala de la Paris, câștigată în fața lui Liverpool, în 2022.
Citește și:
Mourinho susține că Vinicius trebuia eliminat
Totuși, seara magică a Realului putea să ia o întorsătură neplăcută. Dominată de echipa lui Edin Terzic în prima repriză, madrilenii puteau să rămână în inferioritate numerică înaintea pauzei. Vinicius a fost avertizat în minutul 35, după o intrare energică la portarul Gregor Kobel, după care a simulat la o intrare a lui Mats Hummels, conform lui Jose Mourinho:
"E simulare fără dubii. Trebuia să fie al doilea cartonaș galben. După aceea, Nico Schlotterbeck primește galben pentru proteste", a declarat Mourinho, pentru TNT Sports, citat de Daily Mail.
Arbitrul Slavko Vincic nu a considerat că această cădere a lui Vinicius trebuia sancționată cu al doilea cartonaș galben, astfel brazilianul a continuat meciul și a contribuit la victoria Realului. Cu golul marcat, Vinicius a ajuns la 24 de reușite în acest sezon, alături de 11 pase decisive.
Noul favorit la câștigarea Balonului de Aur se va alătura în următoarele zile lotului Braziliei, care pregătește participarea la Copa America. "Selecao" vrea să se revanșeze după trofeul pierdut în urmă cu trei ani pe teren propriu, împotriva Argentinei. Brazilia va evolua în grupa D, alături de Columbia, Costa Rica, și Paraguay.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Borussia Dortmund
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4025.png)
0
2
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo