Cea mai neașteptată prezență a acestei ediții de UCL! Slovan Bratislava, calificată după 32 de ani

Miercuri seară s-au disputat ultimele partide din play-off-ul UEFA Champions League, astfel că toate echipele calificate sunt acum cunoscute. Una dintre prezențele surprinzătoare ale acestei ediții este Slovan Bratislava, formație care a întors în ultimele minute rezultatul primei manșe, disputate în compania celor de la FC Midtjylland.

Slovan Bratislava, prezentă în UCL după 32 de ani de așteptare

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Radu Nemțaru
Cea mai importantă competiție de club europeană va începe în mai puțin de o lună, iar noul format al UCL propune acum 36 de echipe, cu 4 mai multe față de formatul anterior. Tragerea la sorți a noului sezon va avea loc astăzi, începând cu ora 19:00.
Ultimele formații calificate s-au aflat în această săptămână, acestea fiind Young Boys (Elveția), RB Salzburg (Austria), Sparta Praga (Cehia), Dinamo Zagreb (Croația), Lille (Franța), Steaua Roșie Belgrad (Serbia) și Slovan Bratislava (Slovacia).

Slovan Bratislava, prezența surprinzătoare din UCL

Dintre toate formațiile calificate prin intermediul tururilor preliminare, cea mai neașteptată prezență este cea a lui Slovan Bratislava. Echipa din Slovacia nu a mai reușit calificarea în cea mai importantă competiție europeană din sezonul 1992/93, atunci când aceștia erau eliminați de AC Milan cu scorul de 0-5 la general. "I Rossoneri" aveau să cedeze în marea finală, disputată contra celor de la Olympique de Marseille (0-1).
32 de ani mai târziu, trupa antrenată de Vladimir Weiss urcă din nou pe cea mai înaltă treaptă a fotbalului european, grație victoriei în fața celor de la Midtjylland, scor 4-3 la general.
Partida tur din Danemarca s-a terminat cu scorul de 1-1, astfel că totul s-a decis în manșa secundă de la Bratislava. Atmosfera făcută de fanii slovaci a fost una excepțională, aceștia reușind să-și conducă favoriții spre o calificare istorică.
Decarul Marko Tolic "a deschis recitalul" din retur cu o reușită venită în minutul 33, la capătul unui dribling superb și un șut la colțul lung. Înainte de pauză, danezii au restabilit egalitatea, deși nu au fost prea periculoși în prima parte.
După venirea de la vestiare, Franculino a adus-o în avantaj pe trupa lui Thomas Thomasberg, grație unui voleu spectaculos venit după o centrare la fel de inspirată. Totuși, ultimul sfert de oră al partidei a fost unul de-a dreptul memorabil pentru Slovan, reușind să întoarcă rezultatul cu două goluri venite în minutele 82 și 86.
Mai întâi, același Tolic a avut o execuție de excepție din marginea careului, iar armeanul Barseghyan a fost cel care a produs miracolul de la Bratislava, după un șut excepțional tot din afara careului.

TRAGEREA la sorți + componența urnelor valorice

La ora 19:00 este programată tragerea la sorți, cea care va fi efectuată în premieră de un calculator. Ca și până acum, un ambasador UEFA va acționa ca maestru de ceremonie. Cele 36 de echipe vor fi împărțite în 4 urne valorice, iar persoana desemnată va extrage pe rând câte o echipă din prima urnă. Misiunea lui se va încheia în acel punct, după care un calculator va decide adversarii echipei extrase din urnă.
Programul complet al partidelor se va da publicității a 2-a zi și tot un calculator va stabili ordinea meciurilor, ținând cont de chestiunile legate de televiziune, precum și de faptul că există orașe care vor avea câte două reprezentante, care nu pot juca acasă în aceeași săptămână.
La finalul partidelor din prima fază a competiției, primele 8 clasate se vor califica direct în optimile de finală. Ocupantele locurilor 9-24 se vor duela într-un baraj în dublă manșă (locul 9 cu locul 24, locul 10 cu locul 23, locul 11 cu locul 22, etc.), iar câștigătoarele vor avansa și ele în faza optimilor.

COMPONENȚA CELOR 4 URNE LA TRAGEREA LA SORȚI DIN CHAMPIONS LEAGUE

Urna 1
  • Real Madrid
  • Manchester City
  • Bayern Munchen
  • PSG
  • Inter
  • Borussia Dortmund
  • Liverpool
  • RB Leipzig
  • FC Barcelona
Urna 2
  • Bayer Leverkusen
  • Atletico Madrid
  • Atalanta
  • Juventus
  • Benfica
  • Arsenal
  • Club Brugge
  • Șahtior Donetsk
  • AC Milan
Urna 3
  • Feyenoord
  • Sporting
  • PSV Eindhoven
  • Dinamo Zagreb
  • RB Salzburg
  • Lille
  • Young Boys
  • Celtic
  • Steaua Roșie Belgrad
Urna 4
  • Slovan Bratislava
  • AS Monaco
  • Sparta Praga
  • Aston Villa
  • Bologna
  • Girona
  • VFB Stuttgart
  • Sturm Graz
  • Stade Brest





Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo