Favorită clară la câștigarea Champions League înainte de sferturi! Cum cred statisticienii că vor arăta semifinalele

Champions League a ajuns la faza sferturilor de finală, în această săptămână fiind programate meciurile tur. Statisticienii au anunțat, înaintea partidelor, care sunt echipele care au cele mai mari șanse sa treacă mai departe în semifinale și chiar să câștige trofeul, Barcelona remarcându-se drept principala favorită a competiției.

Barcelona - Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Champions League se apropie cu pași tot mai repezi de punctul culminant, marea finală care va avea loc pe 31 mai, la Munchen. În această săptămână sunt programate meciurile tur din faza sferturilor de finală.
Înaintea partidelor, statisticienii au realizat o analiză a echipelor prezente în Final-8, anunțând care sunt favoritele la calificarea în semifinale, dar și cele care au cele mai mari șanse să dispute finala și chiar să-și adjudece trofeul.
Conform predicțiilor celor de la Opta, Barcelona este marea favorită a celei mai importante competiții intercluburi de pe continent, având 82% șanse să treacă de Borussia Dortmund, 46% șanse să ajungă în finală și 23% șanse să devină campioana Europei.
Statisticienii consideră că în finală vor mai ajunge, alături de catalani, cei de la PSG, care au a doua cea mai mare șansă de a accede în ultimul act al Champions League, 19%. Parizienii sunt cotați cu 73% șanse să treacă de Aston Villa în sferturi și cu 36% șanse să facă pasul spre finală.
În celelalte două sferturi, Inter este favorită să o învingă pe Bayern, având 58% șanse la calificarea în semifinale, iar Arsenal are 53% șanse să o elimine pe Real Madrid. Echipele lui Simone Inzaghi și Mikel Arteta au, însă, apoi cote de doar 31% să se califice în finală, iar șansele lor de a cuceri trofeul sunt de 15, respectiv 16%.
Dacă predicțiile Opta se vor adeveri, în semifinale vom avea parte de duelurile Barcelona - Inter și PSG - Arsenal, iar în finală le vom vedea pe echipele lui Hansi Flick și Luis Enrique. La polul opus, echipele cu cele mai mici șanse de a se impune în acest sezon de Champions League sunt Borussia Dortmund, cu 1%, și Aston Villa, cu 3%.

Dueluri tari în sferturile de finală ale Champions League

Dintre cele 4 confruntări din sferturi, doar una va aduce față în față echipe care s-au întâlnit deja în actuala ediție. Este vorba despre duelul Barcelona - Borussia Dortmund. Cele două forțe din La Liga și Bundesliga au fost adversare în prima fază a competiției, catalanii câștigând pe terenul finalistei ediției precedente cu 3-2.
Bayern Munchen - Inter este singurul meci care a fost în trecut o finală de Champions League. În 2010, "nerrazzurii" conduși de Jose Mourinho și cu Cristi Chivu în teren câștigau ultimul act de pe Bernabeu în fața bavarezilor, scor 2-0, grație unei duble semnate de Diego Milito.
Dintre cele 8 echipe rămase în cursă pentru marele trofeu, doar PSG, care o va înfrunta pe Aston Villa, și Arsenal, care va juca împotriva lui Real Madrid, nu au câștigat niciodată competiția supremă din fotbalul european.
Tabloul Ligii Campionilor 2024-2025

Tabloul Ligii Campionilor 2024-2025

Credit imagine: Eurosport

Programul meciurilor din sferturile de finală ale Champions League

Marți, 8 aprilie
Arsenal - Real Madrid
Bayern - Inter
Miercuri, 9 aprilie
Barcelona - Dortmund
PSG - Aston Villa
Marți, 15 aprilie
Aston Villa - PSG
Dortmund - Barcelona
Miercuri, 16 aprilie
Inter - Bayern
Real Madrid - Arsenal
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol