Hansi Flick știe ce are de făcut Barcelona în returul cu Inter din semifinalele Champions League! "Așa a fost și cu Atletico, în Cupa Spaniei"
Barcelona a remizat aseară, pe teren propriu, cu Inter, scor 3-3, în manșa tur a semifinalelor Champions League. La finalul partidei, antrenorul catalanilor, Hansi Flick, a vorbit despre prestația echipei sale, anunțând că săptămâna viitoare va avea parte de "o finală înainte de finală", iar jucătorii săi trebuie să facă la fel cum au făcut în Cupa Spaniei, în semifinala cu Atletico Madrid.
Hansi Flick
Credit imagine: Getty Images
Barcelona și Inter au remizat aseară, scor 3-3, pe Estadi Olimpic din Catalunya, într-un meci spectaculos contând pentru manșa tur a semifinalelor Champions League.
Italienii au condus în două rânduri, cu 2-0 și 3-2, grație reușitelor lui Marcus Thuram și Denzel Dumfries, care a înscris de două ori, dar gazdele au revenit de fiecare dată, după goluri marcate de Lamine Yamal și Ferran Torres și un autogol al lui Sommer, provocat de Raphinha.
La finalul partidei, antrenorul catalanilor a vorbit despre prestația echipei sale, recunoscând faptul că Barcelona nu a arătat prea bine în primele 45 de minute de joc, dar că apoi cele două formații le-au oferit un spectacol celor prezenți în tribune.
Hansi Flick a avut cuvinte de laudă la adresa celor de la Inter și a anunțat că returul de săptămâna viitoare va fi "o finală înainte de finală", amintind de o altă remiză cu multe goluri înregistrată de catalani în acest sezon, în semifinalele Cupei Spaniei, cu Atletico Madrid.
Hansi Flick: "Returul de la Milano va fi o finală înainte de finală"
"Nu cred că am început bine... Am primit două goluri, dar am revenit. Am avut suișuri și coborâșuri în prima repriză. A doua repriză a fost spectaculoasă pentru jucători și spectatori. Este primul meci din această dublă. Acum trebuie să câștigăm la Milano, unde avem o finală înainte de finală.
Vorbim totuși despre o semifinală din Champions League, cu echipe grozave. Ei au experiență, au arătat-o. Au jucat foarte bine din fazele fixe. Cred că toată lumea a văzut prestația echipei. Cu mingea, au fost incredibili. Au fost fantastici.
Noi nu am început bine, primind două goluri. Am primit două goluri din lovituri fixe. Au înălțime, iar noi trebuie să ne îmbunătățim. Suntem în aceeași situație în care am fost în Cupa Spaniei, împotriva lui Atletico Madrid (n.r. a fost 4-4 în tur, iar în retur Barcelona a câștigat cu 1-0).
Sunt mândru de ei. Când joci la fiecare trei zile, e important să te antrenezi, dar există și accidentări... Echipa va da tot ce are mai bun. Toată lumea a văzut ce am văzut și eu, că prestația a fost fantastică. Vrem să dominăm, dar se întâmplă diferite lucruri pentru că și adversarul joacă și are automatismele sale. Sunt fantastici din loviturile fixe, sunt o echipă foarte bună", a declarat Hansi Flick, citat de Marca.
Returul dintre Inter și Barcelona, programat marțea viitoare, de la ora 22:00, va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
3
3
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)