"Mă gândesc la fiica mea zilnic!" Luis Enrique, în lacrimi, după ce a scris istorie cu PSG, care a câștigat Champions League în premieră

Luis Enrique a condus-o pe PSG către primul trofeu al Ligii Campionilor din istoria sa, francezii impunându-se în marea finală cu 5-0 în fața lui Inter. Pentru antrenorul spaniol a fost mai mult decât un meci de fotbal, fanii parizieni pregătindu-i un banner special cu fiica sa, care a decedat în 2019, la vârsta de 10 ani, din pricina unui cancer osos.

Fanii lui PSG au sărbătorit până dimineața câștigarea Champions League pe Champs Elysées Sursa: SNTV

Sursa video: Eurosport

PSG a cucerit sâmbătă seara primul trofeu Champions League din istoria sa. Hakimi, Desire Doue (cu o dublă), Khvicha Kvaratskhelia și Senny Mayulu au fost marcatorii campioanei Franței în finala Champions League cu Inter, parizienii realizând tripla într-un sezon istoric.
O mare parte din succes i se datorează lui Luis Enrique, antrenorul care a venit pe Parc des Princes în vara lui 2023 și care l-a pierdut pe Kylian Mbappe anul trecut, plecat la Real Madrid. În ciuda acestui lucru, tehnicianul a reușit să închege o echipă ofensivă la PSG, scriind o pagină importantă în istoria clubului.
Doar că nu toată lumea cunoaște drama antrenorului care a stat și pe banca Barcelonei. Pe 29 august 2019, Xana, fiica de doar 10 ani a lui Luis Enrique a murit din cauza unei boli necruțătoare. Antrenorul își amintește cu drag de un episod în care o poză cu fetița sa a devenit virală purtând un steag al Barcelonei, după finala Champions League din 2015, când catalanii s-au impus cu 3-1 în fața lui Juventus, avându-l chiar pe Enrique pe bancă.
"Am o fotografie uimitoare cu ea, plantând un steag al Barcelonei pe gazon. Vreau să fiu capabil să fac același lucru cu un steag al PSG. Fiica mea nu va fi acolo în sensul fizic, dar ea va fi acolo spiritual, iar acest lucru este foarte important pentru mine", a transmis Luis Enrique.
Suporterii lui PSG i-au îndeplinit dorința antrenorului spaniol și au afișat un banner imens la finala Champions League de aseară, tocmai pentru ca spiritul micuței să fie prezent alături de tatăl ei. Mai mult, PSG a învins-o pe Inter cu 5-0 și a cucerit în premieră trofeul Champions League, semn că, uneori, poveștile din fotbal se scriu singure.
Enrique nu a rămas dator și i-a răsplătit pe suporteri cu o triplă istorică în acest sezon: Champions League, campionatul Franței și Cupa Franței. După finala de la Munchen, ibericul a dezvăluit că își amintește zilnic de Xana, dovadă fiind și tricoul special purtat de antrenorul la marea finală.
picture

Luis Enrique și tricoul special purtat în memoria Xanei, la finala Champions League.

Credit imagine: Getty Images

"Am făcut istorie. A fost un obiectiv încă de la începutul sezonului trecut. E timpul să organizăm o petrecere mare și să ne bucurăm de moment. Am simțit această conexiune cu jucătorii și cu fanii.
Este un moment minunat la sfârșitul unui sezon excepțional, dar îl merităm. E foarte greu să ajungi într-o finală ca asta. Cred că am gestionat entuziasmul și tensiunea în cel mai bun mod posibil.
Mă gândesc la fiica mea decedată în fiecare zi din viața mea, indiferent dacă am câștigat sau am pierdut. Bineînțeles că mă gândesc foarte mult la ea. Ea este aici", a declarat Luis Enrique după finala Ligii Campionilor, potrivit L’Equipe.

Luis Enrique e doar al doilea antrenor din istorie care face tripla cu două echipe diferite, după Pep Guardiola

Finala de la Munchen a reprezentat încheierea ideală a unui sezon excepțional pentru PSG. Echipa pariziană a realizat tripla istorică, după ce a cucerit titlul în Ligue 1, Cupa Franței și, sâmbătă seară, și-a adăugat în palmares trofeul Ligii Campionilor.
Pentru Luis Enrique, este a doua astfel de performanță în carieră, prima fiind obținută în 2015, când antrena FC Barcelona.
Prin această realizare, tehnicianul în vârstă de 55 de ani l-a egalat pe Pep Guardiola, care deținea până acum unicitatea acestei performanțe: câștigarea triplei cu două cluburi diferite — Barcelona în 2009 și Manchester City în 2023.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo