"Mina de aur" a echipelor din Superliga, Ballkani, eliminată din UCL de o echipă din Andorra

Ballkani, echipa din Kosovo care a transferat nu mai puțin de 4 jucători în Superliga României în ultimii doi ani, a fost eliminată din primul tur preliminar al UEFA Champions League de campioana Andorrei, UE Santa Coloma.

Ballkani

Credit imagine: Getty Images

Prima surpriză din acest sezon al Ligii Campionilor s-a produs chiar în primul tur preliminar. Primul meci al zilei s-a disputat între campioanele din Kosovo și Andorra. Ballkani și UE Santa Coloma s-au înfruntat la Suhareka, o comună din apropierea capitalei Priștina.
Kosovarii, foști adversari ai CFR-ului în grupele Conference League, aveau un avantaj minim după prima manșă, câștigată cu 2-1 în deplasare. Meciul de marți a avut o desfășurare nemaipomenită, încheiat la loviturile de departajare.
Gazdele au rămas în 10 pe finalul primei reprize, iar echipa din Andorra a reușit să ducă meciul în prelungiri, datorită unui gol marcat în minutul 90+2. Santa Coloma a făcut 2-0 în minutul 102, dar kosovarii au restabilit egalitatea la general după doar 7 minute.
Echipa calificată s-a decis după loviturile de departajare, unde primul și ultimul executant al kosovarilor au ratat, astfel campioana Andorrei va juca în turul doi contra celor de la Midtjylland și are asigurată calificarea în play-off-ul Conference League. Aceasta a fost chiar prima victorie europeană a celor de la Santa Coloma, care pierduseră 17 meciuri consecutive de la debutul din 2010 încoace.
Citește și:

Ballkani, sursă de import pentru echipele din Superliga

În ultimele două sezoane, nu mai puțin de 5 jucători care au evoluat recent la Ballkani au ajuns la echipe din campionatul României. Primul a fost Ermal Krasniqi, jucătorul remarcat de CFR Cluj în dubla manșă disputată împotriva kosovarilor în grupele Conference League. Adus pentru doar 200 de mii de euro, Krasniqi a fost vândut la Rapid pentru 1 milion la începutul anului, iar acesta a ajuns la Sparta Praga pentru alte 2 milioane, la startul acestui sezon.
Primul kosovar de la Ballkani ajuns la Rapid a fost Albion Rrahmani, care a fost unul dintre cei mai buni jucători ai sezonului trecut din Superliga, cu 17 goluri marcate. Tot de la Ballkani a fost adus și Albin Berisha la Petrolul, iar în acest sezon Armend Thaqi și Meriton Korenica au semnat cu CFR Cluj, ultimul venind din Turcia, dar fiind remarcat în aceeași campanie de Conference League.
În total, echipele din Superiga au plătit puțin peste un milion de euro celor de la Ballkani în ultimul an și jumătate. Krasniqi a adus și profit cluburilor la care a evoluat: 800 de mii de euro CFR-ului și un milion Rapidului.
Astfel, echipele românești au luat tot ce era mai bun de la Ballkani, iar campioana din Kosovo, care în urmă cu două sezoane remiza cu CFR în cupele europene, a ajuns să fie eliminată în primul tur preliminar UCL de o echipă din Andorra.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol