PSG o învinge la limită pe Arsenal și e favorită pentru calificarea în finala Ligii Campionilor! Dembele, din nou decisiv

Paris Saint-Germain s-a impus la limită în meciul tur al semifinalei Ligii Campionilor împotriva celor de la Arsenal. Francezii au câștigat pe Emirates cu 1-0 datorită golului marcat de Ousmane Dembele în minutul 4. "Tunarii" au avut un gol anulat pentru offside, însă elevii lui Luis Enrique au ratat cele mai mari ocazii pe final.

PSG

Credit imagine: Getty Images

Parizienii au început cum nu se putea mai bine partida de pe Emirates. Ousmane Dembele l-a lansat pe Kvicha Kvaratskhelia într-o cursă pe flancul stâng al ofensivei, iar georgianul l-a servit ideal pe colegul său în marginea careului. Golgheterul lui PSG a finalizat cu un șut surprinzător, la colțul lung, marcând după ce mingea a lovit și bara.
Gazdele de la Arsenal au încercat să revină în joc, dar nu au reușit să pună în real pericol poarta lui Gianluigi Donnarumma. Chiar elevii lui Luis Enrique au avut șansa dublării avantajului în minutul 31, prin Desire Doue. Noua senzație de pe Parc des Princes a șutat periculos pe poarta lui David Raya, dar ibericul a avut o intervenție excelentă.
Totuși, Arsenal putea să restabilească egalitatea în finalul primului act. Myles Lewis-Skelly l-a servit excelent pe Gabriel Martinelli, care nu a reușit să-l învngă pe Donnarumma dintr-o poziție ideală de finalizare. Italianul a intervenit la colțul lung, menținând avantajul minim al echipei sale la pauză.
Citește și:

PSG câștigă la limită și e aproape de finală

"Tunarii" păreau să revină pe tabelă imediat cu startul reprizei secunde, însă reușita lui Mikel Merino a fost anulată pentru offside. Ibericul marcase cu o lovitură de cap în urma centrării din lovitură liberă a lui Declan Rice, însă mijlocașul a fost în afara jocului.
Donnarumma a avut o nouă intervenție excelentă în minutul 54. Acesta s-a opus în fața lui Leandro Trossard, care s-a aflat într-o poziție asemănătoare cu cea a lui Martinelli, din finalul primei reprize.
Intrat pe parcursul reprizei secunde, Bradley Barcola a avut o ocazie uriașă în minutul 84, când a scăpat într-o poziție excelentă. Execuția tânărului francez a trecut, însă, agonizant pe lângă poartă. La faza imediat următoare, Goncao Ramos a zguduit bara transversală în urma unei execuții cu șpițul.
Meciul s-a încheiat cu 1-0 pentru PSG, iar parizienii vor avea avantaj minim în returul de pe teren propriu. Echipa lui Luis Enrique este la 90 de minute de a doua lor finală a Ligii Campionilor din istorie.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo