Real Madrid, echipa care a alergat cel mai puțin în sferturile UEFA Champions League! Distanță uriașă față de Barcelona sau Inter Milano

Real Madrid este marea pierzătoare a sferturilor de finală din Champions League, puțină lume anticipând o înfrângere la 3 goluri diferență în fața lui Arsenal. Spaniolii au scos la iveală câteva date statistice extrem de interesante și s-a descoperit că elevii lui Carlo Ancelotti au alergat cel mai puțin dintre cele 8 echipe prezente în această fază a competiției.

Kylian Mbappe în duelul dintre Arsenal și Real Madrid, încheiat 3-0 în favoarea englezilor.

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a suferit cea mai surprinzătoare înfrângere din turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, 0-3, pe terenul lui Arsenal. Șansele la retur sunt mici, mai ales dacă ne raportăm la jocul prestat de gruparea blanco în ultima perioadă, însă o remontada nu e imposibilă.
Borussia Dortmund a pierdut la o diferență chiar mai mare decât Real (0-4 pe terenul Barcelonei), însă diferența din acest duel era mult mai evidentă. PSG e și ea aproape sigură de semifinale, în timp ce la Inter – Bayern, totul se joacă, după ce italienii s-au impus cu 2-1 pe Allianz Arena.
De altfel, duelul din Germania a fost și cel cu cea mai mare implicare fizică din partea ambelor echipe. Bavarezii au avut inițiativa și au trimis 20 de șuturi la poarta adversă, în timp ce nerazzurrii au tras de 10 ori către poarta lui Urbig.
Inter și Bayern sunt echipele care au alergat cel mai mult în turul sferturilor, jucătorii italienilor parcurgând o distanță record, de 125,3 km. Potrivit datelor publicate de El Larguero și preluate de Mundo Deportivo, Real Madrid este echipa care a alergat cel mai puțin în partidele din turul sferturilor, jucătorii formației cu 15 trofee UCL în palmares ajungând la un total de doar 101,2 km.
Jucătorii Barcelonei a alergat 115,7 km, astfel că în comparație cu marea rivală din Spania, cei de la Real au alergat cu 15 km mai puțin în cele 90 de minute. Dacă ne raportăm la diferența dintre Inter și Real, atunci diferența este una uriașă, de peste 24 km.
Cât au alergat cele 8 echipe prezente în sferturile Champinons League:
  • Inter: 125,3 km
  • Bayern Munchen: 122 km
  • Barcelona: 115,7 km.
  • Arsenal: 113, 9 km
  • Borussia Dortmund. 111, 8 km
  • Aston Villa: 108,5 km
  • PSG: 108,2 km
  • Real Madrid: 101,2 km.

Carlo Ancelotti, nemulțumit de un singur lucru, după Arsenal - Real Madrid 3-0

La conferința de presă de după meci, Carlo Ancelotti a recunoscut că șansele echipei sale de a merge mai departe sunt foarte mici, dar că încă există. Managerul "galacticilor" a subliniat că singurul lucru inexplicabil e că Real Madrid nu a avut nicio reacție după ce a primit golurile, mai ales că până la deschiderea scorului meciul a fost foarte echilibrat.
"A fost o înfrângere grea, evident. Nu ne așteptam la asta. Adevărul este că, timp de o oră, echipa a fost destul de bună. Prima repriză a fost ordonată, dar după cele două goluri primite din lovituri libere, echipa a căzut puțin psihic și fizic. Și este greu să termini jocul în acest fel. Nu am avut nicio reacție, ceea ce avem de obicei, iar ultimele 30 de minute au fost foarte proaste. Trebuie să fim autocritici.
E greu de explicat. Nu am reușit să avem o reacție comună, unită. Am încercat să facem totul individual și asta ne-a costat, pentru că am pierdut puțin din ordinea jocului. Ei au avut un control mai bun asupra mingii și a rezultatului, mai presus de toate.
După cum spuneam, sunt meciul a avut două părți: una, care m-a mulțumit, până la cele două goluri din lovituri libere; dar apoi reacția a fost foarte proastă. Și cred că aceasta este o parte din problema pe care am avut-o de-a lungul sezonului. Dificultatea de a fi o unitate compactă atât în vremuri bune, dar și în vremuri rele.
ei au dat dovadă de o atitudine mai bună, calitate, blocaj... și multe alte lucruri au făcut mai bine decât noi. În critică, trebuie să fim destul de sinceri: timp de o oră, echipa nu a fost rea. Dar dacă te uiți doar la rezultat, se pare că totul trebuie aruncat la gunoi. Și nu este așa. Rezultatul este foarte, foarte greu de depășit... dar au fost lucruri, în prima repriză, pe care le-am făcut destul de bine. Am avut câteva ocazii să deschidem scorul. Este adevărat că am jucat împotriva unei echipe foarte puternice, una care a muncit din greu și a fost la un nivel foarte înalt din punct de vedere fizic.
Dacă te uiți la meciul din seara asta, se pare că nu există nicio șansă de calificare. Dar în fotbal se întâmplă lucruri imprevizibile. Nimeni nu se aștepta ca Rice să transforme două lovituri libere astăzi și a făcut-o. Orice se poate întâmpla în acest sport. Trebuie să credem, să avem încredere; pentru că uneori se întâmplă multe lucruri pe Bernabéu.", a spus Ancelotti, citat de as.com.
Returul dintre Real Madrid și Arsenal va avea loc miercuri, pe 16 aprilie, de la ora 22:00, iar partida va fi în format LIVETEXT pe site-ul Eurosport.ro și aplicația Eurosport. Până la acel meci, galacticii o înfruntă pe Alaves, duminică, de la 17:15.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol