Real Madrid, eliminată în sferturile Champions League! "Galacticii" n-au reușit remontada, iar Arsenal e în semifinale
Real Madrid a fost eliminată în această seară, în sferturile de finală din Champions League, după ce a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 1-2, de Arsenal. "Galacticii" au pierdut la general cu scorul de 1-5 și s-au oprit înainte de semifinale pentru prima dată după 4 ani.
Saka, Martinelli
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid a fost învinsă în această seară, pe teren propriu, de Arsenal, meciul retur din sferturile de finală ale Champions League încheindu-se cu scorul de 1-2.
"Galacticii" nu au reușit să facă remontada așteptată de suporteri și au fost, astfel, eliminați din cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent, după ce și în tur au pierdut pe Emirates, atunci cu scorul de 3-0.
Pe Santiago Bernabeu, Kylian Mbappe a trimis mingea în plasă încă din minutul 2, dar reușita francezului a fost anulată pentru o poziție de offside.
Ulterior, în minutul 12, "tunarii" au avut ocazia de a intra în avantaj după un penalty acordat pentru un fault al lui Raul Asencio. Bukayo Saka a executat lovitura de la 11 metri, dar a ratat, șutul său fiind blocat de Thibaut Courtois.
Real Madrid, eliminată în sferturile Champions League
Primul gol al meciului a fost marcat abia în minutul 65. Saka și-a luat revanșa pentru ratarea de la punctul cu var și, după o pasă excelentă a lui Mikel Merino, l-a învins pe portarul belgian al gazdelor.
Peste doar două minute, Vinicius Junior a restabilit egalitatea, înscriind după o gafă a lui William Saliba. Scorul de egalitate din această seară nu ar fi fost, însă, suficient pentru ca Real Madrid să rămână în competiție.
Oricum, în minutul 90+3, Gabriel Martinelli a adus victoria echipei sale la Madrid, înscriind cu un șut puternic, după un contraatac bun și un assist al lui Merino.
Din sezonul 2019/20 nu a mai ratat Real Madrid semifinalele Champions League, atunci oprindu-se în optimi, unde a fost învinsă cu 4-2 la general de Manchester City.
Pentru Arsenal urmează, în semifinalele competiției, duelul cu PSG, care a învins-o cu 5-4 la general pe Aston Villa. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Barcelona și Inter.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
1
2
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
Scor (1-5)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)