Remontada spectaculoasă pe Bernabeu! Real Madrid a câștigat după ce a fost condusă cu 0-2 la pauză de Dortmund
Real Madrid și Borussia Dortmund s-au înfruntat în această seară, pe Santiago Bernabeu, într-unul dintre cele mai tari meciuri din cea de-a treia etapă a fazei ligii din Champions League, o reeditare a finalei din sezonul anterior. Nemții au fost aproape să-și ia revanșa după înfrângerea din iunie, dar "galacticii" au reușit o revenire spectaculoasă.
Vinicius
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid a reușit o revenire spectaculoasă în această seară, pe teren propriu, în duelul cu Borussia Dortmund, din cea de-a treia etapă a fazei ligii din Champions League. "Galacticii" s-au impus cu 5-2 în reeditarea finalei din sezonul anterior, după ce au fost conduși cu 0-2 la pauză.
Oaspeții au deschis scorul pe Bernabeu în minutul 30, când Serhou Guirassy i-a pasat în careu lui Donyell Malen, care l-a învins pe Thibaut Courtois cu un șut precis în partea dreaptă a porții.
Peste doar 4 minute, nemții și-au dublat avantajul de pe tabelă, Malen pasându-i lui Jamie Gittens, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate pentru a trimite balonul în plasă.
Deși "galacticii" au avut câteva ocazii importante de a marca până la pauză, prin Jude Bellingham și Rodrygo, scorul a rămas nemodificat. Cei de la Real Madrid au reușit să înscrie primul gol abia în minutul 60.
Atunci, Kylian Mbappe a centrat balonul cu o pasă lobată, mingea găsindu-l în fața porții pe Antonio Rudiger, care a trimis-o între buturi cu capul. După alte două minute, Vinicius l-a învins și el pe Gregor Kobel.
Golul brazilianului a fost anulat inițial pentru offside, dar după consultarea VAR, arbitrul Istvan Kovacs a anunțat că reușita a fost valabilă, iar gazdele au restabilit, astfel, egalitatea.
Apoi, în minutul 83, Lucas Vazquez și-a dus echipa în avantaj, după o acțiune individuală și un șut din careu în partea stângă a porții. În doar 3 minute, Vinicius a făcut dubla, marcând după un șut puternic de la marginea careului.
Ulterior, în prelungiri, brazilianul a înscris pentru a treia oară și a stabilit scorul final, aducând a doua victorie a echipei sale în Champions League.
În urma acestui rezultat, Real Madrid a urcat pentru moment pe locul 10 în clasamentul competiției, cu 6 puncte, iar Dortmund, care era neînvinsă, a coborât pe locul 5, tot cu 6 puncte.
În următoarea etapă a fazei ligii din Champions League, "galacticii" vor juca acasă cu AC Milan, iar nemții vor primi vizita celor de la Sturm Graz.
Rezultatele serii în Champions League
AC Milan - Club Brugge 3-1
Monaco - Steaua Roșie 5-1
Arsenal - Șahtior 1-0
Aston Villa - Bologna 2-0
Girona - Slovan Bratislava 2-0
Juventus - Stuttgart 0-1
PSG - PSV 1-1
Real Madrid - Dortmund 5-2
Sturm Graz - Sporting 0-2
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
5
2
Borussia Dortmund
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4025.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)