Eurosport
Supercomputerul a prezis! Care sunt echipele favorite la câștigarea UCL în acest sezon? Surpriza din top 10
De
Publicat 14/09/2024 la 08:24 GMT+3
Noul sezon al UEFA Champions League este pe punctul de a începe. Cea mai valoroasă competiție mondială inter-cluburi va debuta marți, 17 septembrie, iar prima etapă va fi desfășurată pe parcursul a trei zile. Supercomputerul OPTA a prezis formațiile cu cea mai mare șansă la cucerirea trofeului, iar marea favorită este Manchester City, echipă care a cucerit Liga Campionilor în 2023.
Trofeul UEFA Champions League
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Radu Nemțaru
UEFA a ales să renunțe pentru acest sezon la clasica fază a grupelor în toate competițiile europene și a decis să meargă pe mâna unui mincampionat, unde numărul echipelor să fie extins de la 32 de echipe la 36. Fiecare club urmează să joace opt meciuri, patru în deplasare și patru acasă cu echipe diferite.
Înaintea startului competiției, supercomputerul OPTA a prezis cine va fi marea câștigătoare, dar a și oferit procentele legate de șansele fiecărei formații de a se califica în optimi, sferturi sau semifinale.
Manchester City este în pole-position pentru cucerirea celui de-al doilea trofeu UCL. LEIPZIG ESTE SURPRIZA DIN TOP 10
Potrivit Opta Analyst, trupa lui Pep Guardiola are șansele cele mai bune de a deveni pentru a doua oară în istorie "Regina Europei", după succesul din stagiunea 2022/23.
Real Madrid, cea mai prestigioasă echipă pe plan extern din Europa și campioana en-titre, este a doua favorită dată de supercomputer, cu 18.2% șanse, în timp ce câștigătoarea din Serie A, Inter Milano, se află pe locul 3, cu 10.9% șanse de câștig.
Între primele 10 favorite regăsim și formații precum Arsenal (6.3%), Leverkusen (5.4%), Barcelona (5.2%), Liverpool (4.2%), Bayern Munchen (4.1%) sau PSG (4.1%).
Marea surpriză a listei este RB Leipzig, gruparea condusă de Marco Rose având șanse de 2.4% de a se impune.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo