Vinicius le-a închis gura fanilor lui Atletico! Gestul făcut după ce a fost înjurat și huiduit pe Metropolitano
Real Madrid s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a eliminat-o pe rivala Atletico, la penalty-uri. Unul dintre momentele serii a avut loc în minutul 115, atunci când Vinicius a fost înlocuit cu Endrick.
Vinicius sărbătorind califiacrea lui Real Madrid în sferturile Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Atletico.
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid a demonstrat încă o dată de ce este regina absolută a Europei, cu 15 trofee Champions League în palmares. Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a obținut o calificare dramatică în sfertrile competiției, după ce a trecut de rivala Atletico Madrid la loteria penalty-urilor.
Gruparea blanco se impusese cu 2-1 în turul de pe Bernabeu, dar a cedat aseară cu 0-1 pe Metropolitano, astfel că s-a intrat în prelungiri, scorul general fiind 2-2. Nu s-a marcat nici în prelungiri, astfel că totul s-a decis la loviturile de departajare.
Vinicius a avut șansa de a tranșa soarta calificării încă din timpul regulamentar, dar a ratat un penalty în minutul 70, spre bucuria fanilor de la Atletico. Cunoscut pentru faptul că e un jucător antipatic echipelor adverse și având probleme pe aproape toate stadioanele din Spania, Vini a fost huiduit la scenă deschisă pe Metropolitano.
Brazilianul a fost schimbat în minutul 115, înainte de executarea loviturilor de departajare, iar în locul său a intrat Endrick. În drumul său spre banca de rezerve, Vinicius a fost înjurat de fanii lui Atleti, care au făcut semne obsecene către acesta. Starul Realului le-a făcut semn că Real are 15 trofee în UCL, iar Atletico 0, înainte de a se așeza pe bancă, gestul său devenind viral pe rețelele de socializare, notează Marca.
De ce a fost de fapt anulat golul lui Julian Alvarez, la loteria penaltyurilor în Atletico Madrid - Real Madrid
Golul lui Julian Alvarez, la loteria penaltyurilor în optimea Atletico Madrid - Real Madrid, a fost anulat ca urmare a intervenţiei portarului Thibaut Courtois. El i-a semnalat arbitrului Marciniak că argentinianul e posibil să fi atins mingea de două ori, iar VAR a certificat acest lucru. Deşi imaginile TV nu au confirmat ipoteza, se pare că golul a fost anulat în conformitate cu regulamentul.
La loviturile de departajare, Atletico a fost lipsită de şansă, deoarece Julian Alvarez a alunecat în momentul execuţiei şi golul său a fost anulat de arbitrajul video pentru că a atins mingea cu ambele picioare. Dacă Marcos Llorente a nimerit bara, Antonio Rudiger a transformat cu şansă lovitura decisivă, mingea atinsă de portarul Oblak strecurându-se în poartă.
Trupa lui Ancelotti a mers mai departe, dar, evident, a existat o polemică uriaşă în legătură cu anularea execuției lui Julian Alvarez, mai ales că transmisia TV nu a dat vreo imagine concludentă. Mai mult, stop cadrul din momentul execuției, arată clar că piciorul stâng al argentinianului nu e în contact cu mingea, lucru care i-a frustrat şi enervat şi mai mult pe fanii lui Atletico.
S-a zvonit în presa din Spania că mingea ar fi avut un microcip care a înregistrat cele două atingeri, însă şi această variantă a fost demontată, fiind doar o speculaţie fără fundament real.
Adevărul e că Thibaut Courtois este principalul responsabil pentru anularea golului, după cum notează As. Portarul belgian a sesizat o mică schimbare a traiectoriei normale la şutul sud-americnaului şi i-a transmis asta centralului Marciniak.
"Am simțit că e posibil să fi fost atinsă mingea de două ori și i-am spus arbitrului. Este un pic de ghinion pentru ei", a spus belgianul care în trecut a jucat la Atletico. "Este ceva la care ar trebui să se uite VAR, pentru că, dacă atinge de două ori, golul trebuie anulat", i-a mai spus goalkeeperul blanco arbitrului polonez.
După doar câteva secunde, arbitrajul video a stabilit că, în momentul execuţiei, lui Julian Alvarez i-a alunecat piciorul stâng, iar ghinionul uriaş al argentinianului a făcut ca acesta să lovească, aproape insesizabil, mingea care fusese deja trimisă spre poartă cu dreptul.
Tomasz Kwiatkowski, responsabilul VAR, a decis că golul trebuie anulat şi pare să aibă dreptate, dar e limpede că nimeni nu şi-ar fi dorit ca astfel să se tranşeze o dispută între două rivale care au fost la acelaşi nivel timp de 210 minute.
De notat că într-un sondaj pe As părerile spaniolilor rămân împărţite privind atingerea balonului cu piciorul stâng de către vârful "los colchoneros". Astfel, 60% dintre respondenţi consideră că există contact şi golul a fost anulat corect, în timp ce 40% sunt de partea trupei lui Simeone.
Interesant e ce s-ar fi întâmplat dacă Thibaut Courtois nu ar fi remarcat posibila dublă atingere şi nu i-ar comunicat lui Marciniak bănuiala sa. Cel mai probabil, în această situaţie, reuşita ar fi rămas, niciodată în istorie un gol nefiind anulat astfel.
Faza a fost categoric una teribil de grea şi cumva contrar spiritului jocului, dar regulile sunt reguli, lucru susţinut şi de Thierry Henry, fost jucător la marea rivală a lui Real Madrid, Barcelona. "E foarte greu de văzut, dar Julian Alvarez atinge balonul de două ori", a fost opinia celui poreclit "Titi".
Real Madrid, care în sferturile UCL o va întâlni pe Arsenal, a trecut pentru a 6-a oară din 6 întâlniri de Atletico în această competiție. Gruparea blanco a ajuns pentru a 4-a oară la penaltyuri în Liga Campionilor, de fiecare dată având câştig de cauză.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Atlético Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4012.png)
1
0
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Real Madrid câștigă la penaltiuri 2-4Scor (2-2)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)