3 cartonașe roșii în 4 meciuri pentru Chelsea! Maresca avertizează: "Mai bine primim un gol"
Chelsea a obținut aseară, pe teren propriu, prima victorie în acest sezon de Champions League, învingând-o pe Benfica, scor 1-0. Londonezii au terminat meciul cu un om în minus, după eliminarea lui Joao Pedro, iar antrenorul Enzo Maresca a vorbit despre cartonașele roșii pe care jucătorii săi le-au primit în 3 dintre ultimele 4 partide disputate.
Saliba și-a prelungit contractul cu Arsenal și a sărbătorit înaintea meciului cu Olympiacos din UCL
Sursa video: SNTV
Chelsea s-a impus aseară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în fața celor de la Benfica, într-un meci contând pentru cea de-a doua etapă a fazei ligii din Champions League.
Aceasta a fost prima victorie a londonezilor în acest sezon al cupelor europene, obținută după un autogol al lui Richard Rios. Gazdele au terminat meciul în inferioritate numerică.
Pentru a treia oară în ultimele 4 partide, unul dintre jucătorii lui Enzo Maresca a fost eliminat. Aseară a fost "rândul" lui Joao Pedro să-și lase echipa cu un om în minus, atacantul fiind trimis la cabine în prelungiri, după un fault.
Anterior, portarul Robert Sanchez a fost eliminat în minutul 5 al derby-ului cu Manchester United, iar Trevoh Chalobah și-a lăsat echipa în 10 în minutul 53 al duelului cu Brighton.
Enzo Maresca a vorbit, după partida cu Benfica, despre problema cartonașelor roșii. Deși a spus că nu este îngrijorat din cauza comportamentului jucătorilor săi, antrenorul le-a transmis că în unele momente preferă să primească gol decât să rămână în inferioritate numerică.
Maresca, avertisment pentru jucătorii lui Chelsea
"Din păcate, este un alt cartonaș roșu pe care trebuia să-l evităm. La Sanchez nu a fost pentru o acțiune proastă, ci pur și simplu pentru că voia să apere poarta. La Chalobah a fost tot pentru că voia să apere poarta.
Și în seara asta cred că, la al doilea cartonaș galben, Joao nici măcar nu l-a atins pe celălalt jucător, dar dinamica acțiunii este periculoasă. Așadar, pentru mine personal, nu există nicio îngrijorare sau problemă.
Doar că, probabil, în astfel de momente, ar trebui să evităm să primim cartonașe roșii. Uneori e mai bine să primești golul sau să lași ocazia să se desfășoare, pentru că suntem 11 contra 11 și mai sunt multe minute de jucat", a declarat Enzo Maresca, citat de Daily Mail.
În următoarea etapă din Champions League, Chelsea o va înfrunta pe teren propriu pe Ajax, pe 22 octombrie. Până atunci, londonezii vor juca în campionat împotriva celor de la Liverpool și Nottingham Forest.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Chelsea
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4034.png)
1
0
Benfica
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4019.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)