Arsenal și Bayern au încasat cei mai mulți bani după parcursul în Champions League! Cele mai mici câștiguri
Champions League a ajuns aseară la finalul fazei ligii, ieri fiind decise cele 24 de echipe calificate în fazele eliminatorii. După ultimele meciuri din grupă, jurnaliștii din Spania au anunțat cât au câștigat cele 36 de echipe pentru parcursul din acest sezon al Ligii Campionilor. Arsenal este lider detașat, apropiindu-se de 60 de milioane de euro.
Darius Olaru nu se teme de ultimul adversar din Europa League! "În fotbal se poate întâmpla orice"
Sursa video: Eurosport
Champions League a ajuns aseară la finalul fazei ligii, în urma celor 18 meciuri programat ieri fiind decise cele 24 de echipe calificate în fazele eliminatorii.
Arsenal, Bayern Munchen, Liverpool, Tottenham, Barcelona, Chelsea, Sporting și Manchester City sunt cele 8 formații care au făcut pasul direct în optimile de finală. Acestea își vor afla potențialele adversare la tragerea la sorți de vineri, când se vor stabili și duelurile din play-off.
În 16-imile celei mai importante competiții intercluburi de pe continent s-au calificat, printre altele, Inter, Real Madrid, PSG, Juventus, Newcastle, Atletico Madrid și Borussia Dortmund sau Benfica.
După ultimele meciuri din faza ligii, jurnaliștii de la Marca au publicat câștigurilor pe care le-au avut, în acest sezon, până acum, echipele din Champions League. Conform jurnaliștilor spanioli, cea mai mare sumă a intrat în conturile lui Arsenal, care a încasat aproape 60 de milioane de euro.
Pe locul 2 în topul premiilor financiare primite de la UEFA se află Bayern Munchen, singura echipă care mai depășește borna de 57 de milioane de euro, în timp ce podiumul este completat de Liverpool, care s-a apropiat dramatic de 55 de milioane de euro.
Pe primele 8 locuri ale ierarhiei se află exact echipele calificate în optimi, în timp ce Inter și Real Madrid completează top 10, acestea fiind la egalitate, cu aproape 38 de milioane de euro încasate pentru parcursul în acest sezon de Champions League.
La polul opus, cele mai mici sume de bani câștigate în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent le-au revenit celor de la Kairat Almaty (19,6 milioane de euro) și Villarreal (19,9 milioane de euro), acestea fiind singurele echipe care nu au depășit pragul de 20 de milioane.
Top 10 echipe cu cele mai mari câștiguri în faza ligii din Champions League, în sezonul 2025/26

Top 10 echipe cu cele mai mari câștiguri în faza ligii din Champions League, în sezonul 2025/26
Credit imagine: Eurosport
Împerecherile pentru play-off-ul Champions League:
- Real Madrid / Inter - Bodo/Glimt / Benfica
- PSG / Newcastle - Monaco / Qarabag
- Juventus / Atletico Madrid - Galatasaray / Brugge
- Atalanta / Leverkusen - Dortmund / Olympiacos
Împerecherile pentru optimile de finală ale competiției:
- Barcelona / Chelsea - Monaco / Qarabag /PSG / Newcastle
- Liverpool / Tottenham - Brugge / Galatasaray / Juventus / Atletico Madrid
- Sporting / Manchester City - Bodo/Glimt / Benfica / Real Madrid / Inter
- Arsenal / Bayern - Borussia Dortmund / Olympiacos / Atalanta / Leverkusen
Tragerea la sorți pentru stabilirea play-off-ului Champions League va avea loc vineri, de la ora 13:00, și va fi transmisă în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi sâmbătă, de la ora 18:30, și duminică, de la ora 18:50, pe Eurosport 1. Interviurile realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/107113.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/11.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4017.png)