Bombă în UCL: UEFA și reprezentanții Superligii își dau mâna! Cum ar putea arăta Champions League din 2027. Schimbări uriașe

UEFA și susținătorii Superligii Europei își dau mâna, anunță presa spaniolă, pentru o nouă față a Ligii Campionilor. Competiția își va păstra numele actual și numărul de 36 de echipe participante, dar vor exista modificări ale drepturilor de televiziune și formatului.

Un dettaglio ravvicinato del trofeo della Champions League, 2023

Credit imagine: Getty Images

În urmă cu 4 ani 12 dintre cele mai puternice cluburi din Europa (doar PSG și Bayern au făcut excepție) au dat o declarație oficială cu privire la planurile organizării unei noi competiții continentale, Supercupa Europei. În cele din urmă, UEFA, cu sprijinul Federațiilor, dar mai ales al fanilor, care nu au văzut cu ochi buni această "schismă", a avut câștig de cauză "înăbușind revoluția".
Doar că Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea, Barcelona, Internazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid CF și Tottenham, adică cei care au militat în 2021 pentru schimbare, contiuă să aibi viziuni clare despre cum ar trebui modificată competiția, astfel încât să genereze venituri și mai mari pentru cluburi.
Iar UEFA este, de această dată, mult mai deschisă spre schimbare, după cum notează spaniolii de la Cope. Conform acestora, ieri a avut loc o întâlnire decisivă între șefii forului continental și reprezentanții celor mai tari cluburi din Europa, în care s-a discutat despre ce va urma în 2027. Acel an marchează sfârșitul înțelegerii privind drepturile TV actuale în Liga Campionilor, iar formatul ar putea fi schimbat din nou, trecându-se la un amestec între noua Ligă a Campionilor și ideea de Superligă.

Cum ar putea arăta viitorul format al Ligii Campionilor

Conform sursei citate, părțile discută de 8 luni despre schimbări, iar ieri s-au făcut pași importanți spre un numitor comun. Concret, nu se va renunța la modelul actual de competiție (faza grupei + fazele eliminatorii), dar se vor aduce modificări importante.
Vom avea o competiție cu 36 de echipe, dar vor exista două grupe, în loc de una, cum e în prezent. Prima ar fi formată din cele mai bune 18 echipe cu din clasamentul UEFA, iar a doua ar fi formată din celelalte 18. Opt meciuri s-ar juca în continuare - patru acasă și patru în deplasare - dar numai împotriva adversarilor din grupa lor.
Dintre cele 18 echipe din Grupa 1, primele opt s-ar califica direct în optimile de finală, iar calificarea celorlalte 16 echipe pentru fazele următoare e o chestiune care se studiază în continuare. În acest fel, ar exista super-derbyuri în fiecare etapă, echipele mari urmând a juca exclusiv una împotriva celeilalte. Nu ar exista formații precum Kairat Almaty sau Pafos în calea granzilor, aceste echipe dovedindu-se sparring partneri în primele două etape din actuala ediție de UCL.
Turneul ar continua să fie organizat de UEFA și să-și păstreze numele de Liga Campionilor, dar vânzarea drepturilor s-ar schimba substanțial. Concret, se vorbește despre formarea unei platforme gen Netflix sau HBO Max, care să vândă abonamente. UEFA nu ar mai vinde, așadar, drepturile TV către televiziuni, ci ar avea ea propria rețea de distribuție a partidelor. Eliminarea intermediarilor ar face produsul mai ieftin pentru consumatorul final (se vehiculează chiar ideea gratuității), estimându-se că banii din publicitate ar acoperi totul. Ar fi win-win pentru UEFA și cluburi, care ar câștiga mai mult decât în prezent.
Așa ar fi fost grupele din 2025/2026 dacă formatul discutat ar fi fost deja introdus:
  • Grupa 1 : Real Madrid, Manchester City, Bayern Munchen, Liverpool, PSG, Inter Milano, Chelsea, Borussia Dortmund, Barcelona, ​​Arsenal, Leverkusen, Atletico Madrid, Benfica, Atalanta, Villarreal, Juventus, PSV Eindhoven și Napoli.
  • Grupa 2 : Eintracht, Bruges, Tottenham, Ajax, Sporting Lisabona, Olympiacos, Slavia Praga, Bodo/Glimt, Olympique Marseille, Copenhaga, Monaco, Galatasaray, Kairat Almaty, Union Saint-Gilloise, Pafos, Athletic, Newcastle și Qarabag.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo