"Chivu va juca în dreapta!" Antrenorul român, moment savuros la conferință, înainte de duelul cu Liverpool

Cristi Chivu a intrat în linie dreaptă cu pregătirea partidei dintre Inter și Liverpool, meci care va avea loc marți, de la ora 22:00, pe Giuseppe Meazza. La conferința de presă premergătoare acestui duel, antrenorul român a oferit un moment savuros în momentul în care vorbea despre formula de start.

What I Wore, Hoddle: "Maradona a fost cel mai bun jucător care a îmbrăcat tricoul lui...Tottenham"

Sursa video: Eurosport

Cristi Chivu a prefațat meciul serii de marți din Liga Campionilor. Echipa sa, Inter, o va înfrunta pe Liverpool, în etapa a 6-a din faza ligii. Tehnicianul român nu se lasă distras de lipsa de rezultate a "cormoranilor" și consideră că jucătorii de pe Anfield "sunt născuți" să câștige astfel de meciuri.
Tehnicianul român se confruntă cu numeroase probleme înaintea confruntării cu Liverpool. Matteo Darmian și Denzel Dumfries, ambii fundași dreapta, sunt accidentați și nu pot fi utilizați. În plus, Manuel Akanji, fundaș central capabil să acopere și banda dreaptă, este afectat de gripă și rămâne incert pentru duelul împotriva grupării de pe Anfield.
Jucătorul va putea intra în lot doar dacă starea lui se îmbunătățește și scapă de febră, transmite Tuttomercatoweb. În conferința de presă dinaintea partidei, Chivu a fost întrebat despre situația dificilă din defensivă și a răspuns în glumă că el însuși va ocupa postul de fundaș dreapta.
"Darmian și Dumfries? Sincer, nu știu cât timp vor lipsi. Matteo își va începe curând programul de recondiționare fizică, Denzel face exerciții la sală și poate să meargă fără dureri, dar cred că va mai dura ceva timp.
Vom vedea mâine cum e cu Akanji. Nu s-a simțit bine azi, așa că l-am trimis acasă. Chivu va juca în dreapta (n.r. râde)", a spus Chivu, potrivit sport.sky.it.

Chivu, despre Liverpool: "Vrem să fim ca ei"

Acesta a fost întrebat de jurnaliști dacă Inter va putea replica intensitatea din meciul câștigat în fața celor de la Como cu 4-0: "Sigur că se poate, depinde de nivelul de energie și de atitudinea adversarului. Nu e ușor să joci din trei în trei zile, nu e o scuză, ci e ceva factual.
Totul este ușor când vorbești, arată ușor pe tablă sau pe ecrane. Problema este să transformăm aceste cuvinte în forță pe teren. Cu toții știm valoarea celor de la Liverpool atât colectiv, cât și individual", a continuat Chivu.
În această notă, antrenorul a fost întrebat despre absența celui mai important jucător al "cormoranilor" din ultimul deceniu. Mohamed Salah a fost lăsat în afara lotului de către Arne Slot, după declarațiile sale de sâmbătă: "Nu este problema mea. Știu că au jucători care pot să-l înlocuiască. Liverpool va menține un nivel înalt și fără el, cum au făcut de-a lungul întregii lor istorii", a răspuns Chivu.
Inter ocupă locul 4 în clasamentul Ligii Campionilor, cu 12 puncte acumulate. După 4 victorii consecutive, formația lui Chivu a suferit prima înfrângere în fața lui Atletico Madrid. Echipa lui Simeone s-a impus la limită, cu gol în prelungiri.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a... vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo