Cristi Chivu a primit un vot de încredere din partea conducerii lui Inter! Italienii i-au "închis ușa" lui Simeone

Inter a fost învinsă aseară, în deplasare, de Atletico Madrid, scor 2-1, într-un meci din cea de-a cincea etapă a Champions League. Înainte de startul partidei, președintele milanezilor, Giuseppe Marotta, a făcut câteva declarații și i-a oferit, indirect, un vot de încredere lui Cristi Chivu în momentul în care a vorbit despre faptul că Diego Simeone s-a propus ca viitor antrenor al echipei.

"What I wore" - John Barnes : "La prima mea echipa, Watford am jucat fotbal cu patronul"

Sursa video: Eurosport

Inter a pierdut aseară, în deplasare, duelul cu Atletico Madrid, fiind învinsă cu scorul de 2-1 în prelungiri, într-un meci contând pentru cea de-a cincea etapă a fazei ligii din Champions League.
Cristi Chivu a suferit, astfel, a doua înfrângere consecutivă pe banca italienilor, care au pierdut pe Metropolitano prima partidă din acest sezon al celei mai importante competiții intercluburi de pe continent.
Înainte de startul meciului, președintele lui Inter a făcut câteva declarații în fața jurnaliștilor prezenți la stadion, care au vrut să știe, printre altele, ce părere are oficialul clubului din Serie A despre faptul că Diego Simeone s-a "propus" ca viitor antrenor al milanezilor.
Giuseppe Marotta a comentat declarația lui Simeone, care a spus că, la un moment dat în viitor, se vede antrenând-o pe Inter. Prin răspunsul său, oficialul italienilor i-a dat un vot de încredere lui Cristi Chivu, dând de înțeles că îi va da românului timp să-și impună stilul de joc și mentalitatea la echipă.

Chivu, vot de încredere de la șefii lui Inter

"Faptul că Simeone s-a propus pentru postul de antrenor? Îl văd ca pe o admirație pentru un club pe care îl cunoaște bine și care se află în avangarda Europei. Dar noi avem un antrenor tânăr cum este Chivu, care se potrivește profilului pe care îl căutam.
Suntem mulțumiți de el, iar eu sunt convins că poate rămâne pe banca noastră mulți ani", a declarat Giuseppe Marotta, care a vorbit apoi și despre proiectul noului stadion al lui Inter:
"Aceasta este o oportunitate de a vedea un stadion modern care îndeplinește standardele de siguranță și ospitalitate. Necesitatea unei noi arene era esențială. Va fi un drum lung, dar nu putem uita de San Siro al nostru, care are propriul farmec și istorie."
Pentru Inter urmează, duminică după-amiază, duelul din deplasare cu Pisa, meci contând pentru cea de-a 13-a etapă din Serie A. Următoarea adversară din Champions League este Liverpool, pe care milanezii o vor înfrunta pe 9 decembrie, de la ora 22:00.
Campion cu Liverpool, John Barnes ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.30 este rândul câștigătorului Champions League, Michel Salgado să ne povestească amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo