Cristi Chivu, fără un jucător important la returul cu Bodo/Glimt! "Fotbalistul nu se antrenează alături de colegii de la Inter"

Inter va primi marți seară, de la ora 22:00, vizita celor de la Bodo/Glimt, într-un meci contând pentru manșa a doua a play-off-ului Champions League. Înaintea partidei, jurnaliștii italieni au anunțat că Cristi Chivu nu va putea conta în returul cu norvegienii pe Hakan Calhanoglu, care nu a reluat antrenamentele alături de coechipieri.

Reacția lui Cristi Chivu după ce Inter s-a prăbușit în Norvegia, în fața lui Bodo Glimt

Sursa video: SNTV

Inter o va înfrunta marți seară, de la ora 22:00, pe teren propriu, pe Bodo/Glimt, într-un meci contând pentru manșa a doua a play-off-ului Champions League.
Echipa lui Cristi Chivu a fost învinsă în tur, săptămâna trecută, cu scorul de 3-1 și este obligată să facă o partidă mare pentru a obține calificarea în optimile celei mai importante competiții intercluburi de pe continent, pentru care sunt cotați cu 1,83.
Deși au o misiune dificilă, italienii nu vor putea conta pe unul dintre cei mai importanți jucători. Hakan Calhanoglu nu s-a refăcut și nu a fost prezent astăzi la antrenament, în ciuda faptului că tehnicianul român se arăta convins în weekend că fotbalistul va fi disponibil.
Jurnaliștii din Italia au scris că revenirea lui Calhanoglu, fotbalist care a reușit 46 de goluri și 36 de pase decisive în circa 200 de meciuri pentru nerazzurri, se va face, cel mai probabil la meciul cu Genoa.
"Contrar a ceea ce a spus Cristi Chivu în weekend, Calhanoglu nu se antrenează alături de colegi. A făcut doar o parte din antrenamentul colectiv. El va fi disponibil pentru meciul cu Genoa", au anunțat jurnaliștii italieni prezenți la antrenamentul lui Inter.

Programul meciurilor din returul play-off-ului Champions League

Marți, 24 februarie
  • Atletico - Club Brugge (3-3 după tur)
  • Inter - Bodo/Glimt (1-3)
  • Leverkusen - Olympiacos (2-0)
  • Newcastle - Qarabag (6-1)
Miercuri, 25 februarie
  • Atalanta - Dortmund (0-2)
  • Juventus - Galatasaray (2-5)
  • PSG - Monaco (3-2)
  • Real Madrid - Benfica (1-0)
Toate meciurile din cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo