Cristi Chivu, vot de încredere după eșecurile din derby-uri! "A depășit așteptările! A depășit orice imaginație"
Inter a fost învinsă aseară, pe teren propriu, cu scorul de 0-1, de Liverpool, într-un meci contând pentru cea de-a șasea etapă a fazei ligii din Champions League. Milanezii au rămas fără victorie în partidele importante din această stagiune, dar șefii nerazzurrilor nu intenționează să renunțe la Cristi Chivu, conform jurnaliștilor din Italia.
Hey Football | Manolo Terzian: "Fotbalul trebuie să fie frumos! Important e cum câștigi"
Sursa video: Eurosport
Inter a pierdut aseară, pe teren propriu, cu scorul de 0-1, de Liverpool, într-un meci contând pentru cea de-a șasea etapă a fazei ligii din Champions League.
A fost al cincilea mare duel pe care echipa românului l-a pierdut în acest sezon în campionat și în Champions League, milanezii fiind învinși până acum și în derby-urile cu Juventus, scor 3-4, Napoli, scor 1-3, AC Milan, scor 0-1, și Atletico Madrid, scor 2-1.
În ciuda rezultatelor înregistrate în cele mai importante dueluri disputate până acum, șefii lui Inter nu și-au pierdut încrederea în Cristi Chivu. Asta este ceea ce cred jurnaliștii din Italia, care s-au arătat convinși că antrenorul va continua pe bancă.
Fabrizio Biasin a dezvăluit, după meciul cu Liverpool, că românul nu va fi demis pentru că le-a întrecut așteptările celor care l-au vrut la cârma echipei, conducerea fiind convinsă că și rezultatele vor veni.
Șefii lui Inter au încredere în Chivu
"Chivu continuă la Inter. A depășit așteptările, a depășit orice imaginație. Nu e vorba despre rezultate, e timp pentru ele, ci despre modul în care gestionează grupul.
După finala Champions League, Inter avea șanse mari să se prăbușească, dar, din contră, a devenit și mai unită. E o echipă în adevăratul sens al cuvântului, iar asta i se datorează doar unui antrenor căruia, în vară, nu mulți îi dădeau șanse", a declarat Fabrizio Biasin, citat de InterNews24.
Pentru Inter urmează, duminică seară, deplasarea pe terenul celor de la Genoa, meci contând pentru cea de-a 15-a etapă din Serie A. În următoarea rundă din Champions League, în ianuarie, milanezii vor primi vizita celor de la Arsenal.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a... vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
0
1
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)