David Miculescu, copia fidelă a lui Dan Petrescu! Ce a declarat fotbalistul înaintea meciului din Champions League

David Miculescu a adoptat stilul caracteristic lui Dan Petrescu și a avut un discurs extrem de precaut înaintea partidei cu Inter Club d'Escaldes. Deși formația din Andorra este net inferioară campioanei României, atacantul celor de la FCSB a afirmat că adversara este o echipă "foarte bună".

FCSB are un obiectiv clar înainte de preliminariile UCL! Cum îi motivează Pintilii pe roș-albaștri

Sursa video: Eurosport

FCSB va debuta săptămâna aceasta în noua ediție a Champions League. Miercuri, de la ora 20:30, campioana României va primi vizita lui Inter Club d'Escaldes, campioana Andorrei.
Inter Club d'Escaldes are un lot evaluat la 3,91 milioane de euro. Cel mai bine cotat fotbalist al echipei este atacantul Guillaume Lopez, în vârstă de 26 de ani, cu o valoare de 350.000 de euro. Alți trei jucători sunt cotați la 300.000 de euro: Javi Diaz, Rafinha și Camilo Puentes.
Prin comparație, lotul formației bucureștene este evaluat la 51,38 milioane de euro, astfel că este de așteptat ca FCSB să nu întâmpine dificultăți și să se califice fără emoții în turul al doilea preliminar.
Totuși, în ciuda diferenței imense de valoare, David Miculescu a oferit o reacție surprinzătoare atunci când a fost întrebat despre meciul cu echipa din Andorra. Practic, atacantul campioanei României a ținut un discurs în stilul lui Dan Petrescu, subliniind că formația din Andorra este una foarte bună.
"Nu știam sincer de ei, o echipă din Andorra, dar, după ce i-am analizat, sunt o echipă foarte bună.
Nu trebuie să zicem că, dacă sunt din Andorra, e un campionat mai slab și să o lăsăm mai moale, până la urmă sunt și ei calificați în Champions League, și în dublă manșă este orice posibil.
Nu, normal, nu ar trebui să ne temem, dar nu trebuie să o lăsăm mai moale. Orice este posibil în fotbal.
Noi vrem o victorie la scor, ar fi bine să avem cel puțin două goluri avantaj pentru că la retur va fi o deplasare foarte lungă și ar fi foarte bine pentru noi", a declarat Miculescu, potrivit as.ro.

Dan Petrescu, discurs laudativ la adresa lui Inter Club d'Escaldes

În urmă cu aproape trei ani, Inter Club d'Escaldes a înfruntat-o pe CFR Cluj în preliminariile Conference League.
Echipa antrenată de Dan Petrescu i-a învins pe andorreni pe teren propriu, cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Jefte Betancor, Gabriel Debeljuh și autogolul românului Raul Feher. Apoi, în returul din deplasare, cele două echipe au remizat, scor 1-1.
La fel ca David Miculescu, anternorul formației ardelene a ținut un discurs precaut înaintea confruntării cu Inter Club d'Escaldes.
"Am văzut cele două meciuri ale lor din Champions League pe care le-au jucat, am mai văzut două meciuri din campionatul lor de acasă. Nu e ușor să analizezi o echipă nouă, sunt 10 jucători spanioli, un român, și restul sunt internaționali din Andorra, cu 60-70 de meciuri.
E clar că e cea mai bună echipă din ultimii trei ani, a luat trei campionate. Orice campioană, indiferent din ce țară e, are ADN-ul ei, chiar dacă e din San Marino sau Gibraltar. Orice meci cu o campioană e foarte greu, mai ales în Europa. Dacă vedeți rezultatele, nu mai sunt diferențe mari, nu mai sunt echipe mici și echipe mari. E un meci foarte greu și trebuie să-l pregătești foarte bine.
Normal, diferența e mare. Și armenii aveau jucători de națională. Peste tot sunt jucători buni. Când jucăm cu echipe mici nu se știe niciodată. Jucătorii spanioli, indiferent de unde îi iei, știu fotbal. Au 10 jucători peste 33 de ani, cu experiența. O să vină Feher, singurul român al lor, a declarat că își joacă șansa, o șansă mai mică, dar o joacă. Toți jucătorii vor da 200%. În retur ei au speranțe mari, pentru că e la altitudine mare și toate echipele au suferit. Noi trebuie să ne gândim doar la meciul ăsta.
Niciodată în cupele europene n-au pierdut la scoruri mari. Sunt convins că se vor organiza în 4-4-2, se vor apăra și vor juca pe contraatac și faze fixe. Asta vor face. Dar nu mai e diferența care era înainte. Nu e chiar așa. Nicio echipă care a câștigat campionatul nu e slabă. Până în Andorra facem opt ore cu totul. Va fi o deplasare foarte grea. Trebuie să câștigăm toate meciurile, ăsta e obiectivul", a spus Dan Petrescu la acea vreme.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo