Del Piero compară Interul lui Chivu cu alt colos din Italia! "Nu are acea mentalitate de învingător"
Inter a fost eliminată aseară din Champions League, după ce a fost învinsă în dubla manșă din play-off de Bodo/Glimt, scor general 5-2. După meci, Alessandro Del Piero a tras câteva concluzii amare și a spus că nerazzurrii nu au mentalitatea de învingătoare pe care o avea Juventus.
Florin Cernat: "Am fost impresionat de doi fundași fabuloși"
Sursa video: Eurosport
Ieșirea prematură a lui Inter din competiția supremă europeană a stârnit un val de comentarii acide în presa din Italia. Înfrângerea cu 1-2 suferită în fața norvegienilor de la Bodo Glimt a amplificat nemulțumirea, iar fostul mare internațional Alessandro Del Piero (51 de ani) a analizat prestația milanezilor, punând sub lupă atât abordarea tactică, cât și atitudinea arătată pe teren.
După rezultatul nefavorabil din tur, disputat în Norvegia, formația antrenată de Cristi Chivu era obligată să producă o răsturnare de situație în returul play-off-ului pentru calificarea în optimile competiției.
Totuși, echipa românului nu a reușit să schimbe cursul confruntării nici în a doua manșă contra celor de la Bodo Glimt, încheindu-și parcursul european într-o notă dezamăgitoare.
În urma eliminării, Del Piero a vorbit deschis despre jocul Interului antrenat de Chivu și a tras o concluzie fermă.
"Inter nu a arătat mare lucru. Astfel de meciuri trebuie tratate cu seriozitate. Inter a jucat plictisitor și sub nivelul său. Trebuie să fie foarte dezamăgiți. Nu au făcut nimic concret pentru a-și aprinde fanii, pentru a trezi stadionul și pentru a prinde aripi.
Trebuie să fim realiști. Inter nu are acel stil italian și acea mentalitate de învingător pe care o avea Juventus. Pe de altă parte, Bodo Glimt a făcut un meci excepțional. Jucătorii au funcționat ca o echipă, iar asta a făcut diferența.
Inter a făcut prea puțin. Câștigi astfel de meciuri când faci ceva peste medie. Inter a jucat la nivel mediu. Au fost aproape 80.000 de spectatori în tribune. Ai nevoie doar de un moment pentru a aprinde o asemenea audiență.
Este păcat, pentru că Inter avea tot ce îi trebuia pentru a merge mai departe", a concluzionat Alessandro Del Piero, potrivit fcinter1908.it.
"Chivu este primul care știe că acesta este fotbalul"
Chivu a fost notat cu 5 și 5,5, italienii menționând că norvegienii au anihilat "mașinăria de atac" a lui Inter, care nu a arătat în Europa așa cum a făcut-o în Serie A de-a lungul acestui sezon, părând mai degrabă ca "o rudă îndepărtată".
"Prestația nerazzurrilor a fost lipsită de culoare și echipa a suferit o nouă înfrângere. Eliminarea milanezilor din play-off-ul Ligii Campionilor este cu siguranță un eșec european și este, de asemenea, un eșec pentru fotbalul italian. Bodo/Glimt a aruncat cu noroi în mașinăria de atac a lui Inter care, în loc să prospere, a moțăit", au notat jurnaliștii Eurosport Italia.
"În ajunul meciului, el a spus că dacă vreo echipă putea recupera un deficit de 3-1 din prima manșă, aceea era Inter. Realitatea, însă, a fost cu totul alta, în ciuda unei prestații agresive cu multe ocazii ratate, inclusiv o eroare defensivă clasică.
Acesta este fotbalul, iar Chivu este primul care știe. Aseară, Inter a plătit prețul pentru meciul din Norvegia, dar nu are rost să găsească scuze. Felicitări norvegienilor și acum să ne concentrăm asupra campionatului", au scris cei de la FC Inter News.
"Echipa sa, Inter, pare a fi o rudă îndepărtată a celei admirate de departe în acest sezon din Serie A. Agresivitatea inițială e ceea ce este necesar pentru a încerca să răstoarne rezultatul din turul play-off-ului, dar prestația nerazzurrilor a lăsat mult de dorit.
Înlocuirile nu permit o schimbare de peisaj. Acum este timpul să se concentreze asupra campionatului, unde o victorie finală pentru Inter devine și mai necesară pentru a reda un impuls pozitiv sezonului", au explicat și jurnaliștii Tutto Mercato Web.
Pentru Inter urmează, sâmbătă seară, pe teren propriu, duelul cu Genoa din Serie A. Apoi, pe 3 martie, echipa lui Cristi Chivu va juca primul meci din semifinalele Cupei Italiei, în deplasare, împotriva celor de la Como.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
1
2
FK Bodø/Glimt
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4468.png)
Scor (2-5)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)