Înlocuitorul lui Trent l-a "împachetat" pe Vinicius. Fabulos ce a reuşit Conor Bradley + val de ironii pentru brazilian şi TAA
Publicat 05/11/2025 la 07:43 GMT+2
Conor Bradley, cel care a devenit titular la Liverpool după ce Trent Alexander-Arnold s-a transferat la Real Madrid, a făcut partida vieţii împotriva "galacticilor", anihilându-l complet pe Vinicius Jr.
Fotbalul: Povestea mea - Florin Bratu: "Așa s-a născut porecla Mitraliera"
Sursa video: Eurosport
Real Madrid a fost în istoria recentă un adevărată "nemesis" pentru Liverpool, care a pierdut două finale de Champions League împotriva formației blanco. Mai întâi, au fost gafele lui Karius, într-un meci în care Salah, într-o formă fantastică, a fost scos din joc de Sergio Ramos (3-1 în 2018), pentru ca apoi, în 2022, Courtois să facă minuni în faţa "cormoranilor", Vinicius înscriind singurul gol al finalei, total împotriva evoluţiei jocului.
Însă Liverpool pare să fi trecut cu bine peste acele două mari dezamăgiri. După ce anul trecut a câştigat contra lui Real Madrid în faza grupei UCL, istoria s-a repetat aseară, 1-0 pe Anfield, graţie golului lui MacAllister.
Courtois a fost din nou omul meciului, ca şi la Paris, însă Vini Jr, autorul singurului gol al ultimului act de acum 3 ani a fost redus la tăcere de Conor Bradley.
Tânărul nord-irlandez a profitat de plecarea lui Trent Alexander-Arnold chiar la Real Madrid, dar şi de accidentarea lui Frimpong, şi a devenit titular incontestabil în ultimele meciuri, în echipa lui Slot. Iar aseară a făcut o partidă fabuloasă, "băgându-l în buzunar", cum spun fotbaliştii, pe Vinicius.
Brazilianul nu doar că nu a avut vreun şut pe poarta lui Mamardashvili, dar nu a câştigat nici măcar un duel cu fundașul dreaptea de pe Anfield, din 8 încercări. Atacantul de bandă care anul trecut era învins în cursa pentru "Balonul de Aur" de Rodri, a pierdut posesia de nu mai puţin de 19 ori, confirmând încă o dată că e într-o formă mult sub ce a arătat în 2023-2024.
Liverpool - Real Madrid 1-0: Conor Bradley şi MacAllister, ironii pentru Vinicius şi Trent Alexander-Arnold
Sesizând că Bradley este de netrecut, Vinicius a apelat la tertipuri, mizând că un jucător tânăr ca nord-irlandezul se va enerva şi va greşi, dar nici acest demers nu a avut sorţi de izbândă.
"Nu m-a deranjat deloc. Mi-a spus câteva lucruri pe teren, dar nu cred că a trecut de mine vreodată", a spus Bradley după meci. Şi statistica a confirmat acest lucru: apărătorul "The Reds" a câştigat toate duelurile directe cu Vinicius.
Altfel, de notat că Trent Alexander-Arnold, care a revenit pe Anfield ca adversar, a fost primit ca un "paria" de foarte mulţi suporteri, care l-au fluierat după fiecare atingere, odată ce a fost introdus în joc de Xabi Alonso, pe final de joc.
MacAllister, campionul mondial care a înscris singurul gol al partidei, l-a ironizat pe fostul coechipier, bucurându-se după reuşit așa cum o făcea TAA când înscria.
Tabloul înfrângerii lui Real Madrid a fost completat de accidentarea căpitanului Fede Valverde, care a fost schimbat în prelungiri cu Brahim Diaz. Uruguayanul a simţit dureri, iar odată revenit în capitala Spaniei va efectua teste, pentru a vedea natura problemelor sale.
În urma acestui succes, Liverpool a egalat-o la puncte pe Real Madrid, dar "galacticii" rămân în față pentru că au un golaveraj ceva mai bun. Momentan, cele două formații sunt pe locurile 5 și 6 în Champions League, dar mai pot coborî până la finalul rundei. În etapa a 5-a, Liverpool va juca tot acasă, cu PSV Eindhoven, iar Real Madrid va evolua tot în deplasare, cu Olympiakos.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Florin Bratu și se vede sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1 (reluarea va putea fi urmărită duminică, de la 16.30). Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo