Interul lui Chivu pierde la limită în fața lui Liverpool! Un penalty controversat a făcut diferența pe San Siro

Cristi Chivu a picat "examenul" împotriva celor de la Liverpool. Inter a fost învinsă la limită, pe teren propriu de către "cormorani". Meciul din Liga Campionilor a fost unul extrem de închis, fără prea multe ocazii, iar un penalty acordat pentru o tragere de tricou a oferit șansa englezilor să marcheze golul celor 3 puncte.

Cristi Chivu

Credit imagine: Getty Images

Cei de la Liverpool au fost mai insistenți în startul meciului, trimițând de câteva ori spre poarta lui Sommer, dar niciuna dintre execuții nu a dat emoții portarului elvețian. Cristi Chivu a primit o veste neplăcută în minutul 10, când Hakan Calhanoglu s-a accidentat și nu a mai putut să continue jocul.
În locul turcului a intrat Piotr Zielinski, dar aceasta nu avea să fie ultima schimbare făcută de Chivu încă din prima repriză. Tehnicianul român a fost nevoit să-l scoată și pe Francesco Acerbi, care s-a accidentat la rândul său, fiind înlocuit de Yann Bisseck.
A urmat un moment extrem de controversat. Ibrahima Konate reușise să marcheze la capătul unui corner, dar golul francezului a fost anulat după o lungă analiză VAR. Reluările au arătat că lovitura de cap a lui Virgil van Dijk a lovit brațul întins al lui Hugo Ekitike, astfel mingea ajungând la Konate.
Repriza a fost prelungită cu nu mai puțin de 7 minute, în care Inter a forțat și a fost aproape de gol prin Lautaro Martinez. "Il Toro" a finalizat cu capul, dintr-o poziție excelentă, însă Alisson a avut o intervenție senzațională.

Liverpool o învinge la limită pe Inter

Cele două echipe nu au reușit să se apropie de gol nici în repriza secundă. Interul a avut unele oportunități bune, dar elevii lui Chivu nu au fost inspirați la ultima pasă sau la finalizare.
Abia minutul 80 a adus o ocazie importantă pentru Liverpool. Conor Bradley a ajuns în poziție de finalizare, iar acesta l-a nimerit pe Sommer cu un șut din unghi. După această ocazie, a urmat o fază la care Alessandro Bastoni l-a ținut de tricou pe Florian Wirtz în careu, iar arbitrul a acordat penalty după analiza VAR. Dominik Szoboszlai a transformat lovitura de la 11 metri.
Inter nu a mai reușit să egaleze în cele 6 minute de prelugire acordate, astfel formația lui Chivu pierde a doua partidă consecutivă în Liga Campionilor, în aceeași manieră. Și meciul cu Atletico a fost pierdut pe final. Inter rămâne cu 12 puncte în Liga Campionilor, în timp ce Liverpool ajunge și ea la acest total, urmând pe locul 8.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a... vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo