Kylian Mbappe, avertisment înainte de Real Madrid - Benfica! "Să nu vină pe Bernabeu! Nu merită"

Real Madrid a învins-o aseară, la Lisabona, pe Benfica, scor 1-0 în manșa tur a play-off-ului Champions League. Partida a fost marcată de incidentul dintre Vinicius Junior și Gianluca Prestianni, care i-ar fi adresat insulte rasiste brazilianului. După meci, Kylian Mbappe i-a transmis fotbalistului portughezilor să nu vină pe Bernabeu pentru retur.

Florin Cernat: "Iubesc fanii din Galați". Interviul integral va fi duminică de la 18 pe Eurosport 2

Sursa video: Eurosport

Real Madrid s-a impus aseară, în deplasare, cu scorul de 1-0 în fața celor de la Benfica, în manșa tur a play-off-ului Champions League. Meciul a fost marcat, în repriza secundă, de un incident care a izbucnit între Vinicius Junior și Gianluca Prestianni, care i-ar fi adresat insulte rasiste brazilianului.
Partida a fost întreruptă pentru aproape 10 minute după ce brazilianul a acuzat că argentinianul l-ar fi numit "maimuță", iar centralul Francois Letexier a activat protocolul anti-rasism, arătând cu brațele simbolul "X".
După meci, Kylian Mbappe i-a luat apărarea coechipierului său și a ținut să-l avertizeze pe Prestianni să nu vină la returul de pe stadionul Santiago Bernabeu, spunând că fotbalistul de la Benfica nu merită să joace pe celebra arenă din Madrid.
"Cred că Gianluca Prestianni nu ar trebui să vină pe Bernabeu, cel mai bun stadion din lume. Nu merită, nu ar trebui să joace acolo", a declarat Kylian Mbappe pentru jurnaliștii TNT Sports.

Mbappe, mesaj manifest după scandalul Vinicius - Prestianni

Tot în cadrul declarațiilor făcute după victoria cu Benfica, Kylian Mbappe a ieșit în față cu un mesaj extrem de puternic, povestind ce s-a întâmplat pe final și dezvăluind ce i-ar fi spus fotbalistul lui Mourinho – care a avut grijă să își acopere fața cu tricoul – lui Vinicius.
"Vă voi spune toată povestea a ceea ce s-a întâmplat. Vinicius a marcat, și ce gol! A sărbătorit, apoi fanii au huiduit. Aceste lucruri se întâmplă, se întâmplă și se vor întâmpla în fotbal.
Apoi a fost un moment tensionat cu jucătorii Benficăi. Cel mai bine e ca lucrurile să nu se degradeze și mai mult, dar e posibil și asta, pentru că, după cum știți, e Liga Campionilor, cea mai bună competiție intercluburi din lume și, în cele din urmă, e firesc ca toată lumea să vrea să câștige, să dea totul pentru fanii lor, pentru clubul lor, să-și apere echipa.
Apoi jucătorul numărul 25 de la Benfica - nu vreau să-i pomenesc numele, nu merită - a început să vorbească nepoliticos și să prolifereze insulte. Și asta e inacceptabil, dar se întâmplă în fotbal și se va întâmpla mereu. Apoi și-a pus tricoul pe față și a spus: 'Maimuță, maimuță, maimuță, maimuță, maimuță'. L-am auzit spunând asta, și l-au auzit și câțiva jucători de la Benfica", a dezvăluit Mbappe.
Returul dintre Real Madrid și Benfica este programat miercurea viitoare, pe 25 februarie, de la ora 22:00. Toate meciurile din fazele eliminatorii ale Champions League vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo