"Omul meciului" PSG - Bayern 5-4 ştie cum va fi returul de la Munchen. Anunţul făcut de Dembele
Publicat 29/04/2026 la 10:00 GMT+3
Deţinătorul "Balonului de Aur", Ousmane Dembele, care a marcat de două ori pentru Paris Saint-Germain în meciul cu Bayern Munchen, marţi seară (5-4), în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, a deplâns faptul că echipa pariziană a încetat ''un pic să mai joace pe final", când conducea cu trei goluri.
Ousmane Dembele
Credit imagine: Getty Images
"A fost un meci între două echipe mari, care atacă, care nu ezită. Sunt semifinalele Ligii Campionilor, ştim că Bayern este o echipă mare. Dar şi noi suntem.
Suntem mulţumiţi de rezultat, chiar dacă la 5-2 am încetat un pic să mai evoluăm aşa cum o făcusem. A fost un meci incredibil, acum mergem la Munchen şi trebuie să câştigăm încă un meci pentru a ne califica. Trebuie să rămânem concentraţi", a explicat Dembele pentru postul de televiziune Canal+, după partida istorică de pe Parc des Princes, în care a fost desemnat de UEFA "omul meciului".
Nu ne vom schimba filosofia, vom ataca şi ei vor ataca, aşa că eu cred că va fi un al doilea meci grozav | Ousmane Dembele.
Cu reușitele de aseară, Dembele a ajuns la 28 de contribuţii directe la golurile lui PSG în acest sezon. Dacă va cuceri Liga Campionilor, iar Franţa va ajunge în fazele finale la Mondial, nu e exclus ca atacantul din Hexagon să își "apere" Balonul de Aur cucerit anul trecut.
Marquinhos, egalul lui Roberto Carlos în UCL, după PSG - Bayern 5-4
Marquinhos, căpitanul echipei Paris Saint-Germain, a disputat aseară al 120-lea său meci în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi şi a egalat astfel recordul compatriotului său Roberto Carlos.
Marquinhos, în vârstă de 32 de ani, a sosit la clubul francez în sezonul 2013-2014, devenind unul dintre pilonii lui PSG. El este titular indiscutabil în mandatul actualului antrenor al parizienilor, spaniolul Luis Enrique.
Roberto Carlos a devenit fotbalistul brazilian cu cele mai multe meciuri disputate în Champions League în perioada în care a evoluat în fotbalul european. El s-a remarcat în special sub culorile clubului spaniol Real Madrid, alături de care a câştigat numeroase trofee, inclusiv trei Ligi ale Campionilor.
În ceea ce priveşte partida de aseară, Marquinhos a declarat: "Cred că toţi fanii fotbalului au fost încântaţi să urmărească acest meci. Pentru noi, pe teren, a fost o adevărată plăcere să jucăm. Acestea sunt meciurile la care visăm tot anul, de-a lungul copilăriei noastre".
Pentru Lucas Hernandez, care a intrat spre finalul meciului, "a fost un meci extraordinar, cu două echipe ofensive''.
''Am reuşit să obţinem această victorie, chiar dacă ştim că va fi un meci dificil (în retur). Depinde de noi să fim pregătiţi", a adăugat internaţionalul francez.
Meciul retur de pe 6 mai, de la Munchen, "toată lumea este conştientă că va fi unul complicat, intens, nu vom sta în spatele lor, vom fi acolo să câştigăm", a insistat fundaşul francez.
Paris Saint-Germain, deţinătoarea trofeului, a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 5-4 (3-2), marţi seara, pe Stadionul ''Parc des Princes'', într-un meci foarte spectaculos din prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo