PSG și-a prezentat trofeele Ligii Campionilor la Roland Garros! Festivitate specială pe Philippe Chatrier
Festivităţile continuă pentru PSG, iar luni au ajuns la Roland Garros: Ousmane Dembele, Desire Doue, Bradley Barcola şi Warren Zaire-Emery au adus pe Terenul Central trofeele victoriilor lor din 2025 şi 2026, relatează AFP.
Fanii lui PSG au sărbătorit până dimineața câștigarea Champions League pe Champs Elysées Sursa: SNTV
Sursa video: Eurosport
"Roland Garros îmi aduce noroc!": deja prezent anul trecut pentru a prezenta prima Ligă a Campionilor din istoria lui PSG, Dembele s-a întors în rolul de câştigător al Balonului de Aur şi însoţit de colegii săi dubli campioni europeni.
Fan al PSG, ultima franţuzoaică prezentă la Roland Garros, Diane Parry tocmai pierduse meciul său din optimi de finală când Zaire-Emery şi Doue au adus trofeul din 2025.
Apoi, Doue a anunţat publicului de pe Chatrier: "vă aducem a doua stea", iar al doilea duo Dembele-Barcola a apărut pe zgura pariziană cu noua cupă, câştigată la loviturile de departajare împotriva lui Arsenal, sâmbătă seara, la Budapesta.
"Este o muncă zilnică, această cupă este rodul muncii pe care o realizăm cu toţii împreună", a spus Doue, mulţumindu-i în treacăt preşedintelui PSG, Nasser Al-Khalaifi, el însuşi fost jucător de tenis şi prezent în tribune alături de Gilles Morretton, preşedintele Federaţiei franceze de tenis.
"Trăim momente incredibile de două sezoane", a declarat Dembele publicului. "Vom încerca să aducem acasă un alt trofeu (în 2027), dar înainte de asta este Cupa Mondială cu naţionala Franţei."
Deşi va fi "dificil" să obţină o a treia stea cu echipa naţională, "avem un grup şi un antrenor excepţional" în Didier Deschamps, a spus Dembele, care promite "să facă totul" pentru a câştiga Cupa Mondială care începe pe 11 iunie.
"Şi Ousmane Balonul de Aur!, şi Ousmane Balonul de Aur!", a scandat publicul de pe Chatrier, înainte de a se alătura imnului suporterilor "Tous ensemble on chantera" ("Vom cânta toţi împreună") la unison cu cele patru vedete pariziene.

Sursa: Agerpres.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Paris Saint-Germain
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4094.png)
1
1
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
Paris Saint-Germain câștigă la penaltiuri 4-3
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)