Real Madrid colaborează cu UEFA după scandalul dintre Vinicius și Prestianni! Anunțul oficial al clubului blanco
Real Madrid a învins-o marți seară, la Lisabona, pe Benfica, scor 1-0 în manșa tur a play-off-ului Champions League, o partidă marcată de incidentul dintre Vinicius Junior și Gianluca Prestianni, care i-ar fi adresat insulte rasiste brazilianului. Oficialii clubului blanco au emis astăzi un comunicat de presă, anunțând că au trimis către UEFA toate dovezile pe care le au referitor la scandal.
Reacția lui Cristi Chivu după ce Inter s-a prăbușit în Norvegia, în fața lui Bodo Glimt
Sursa video: SNTV
Real Madrid s-a impus marți seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 în fața celor de la Benfica, în manșa tur a play-off-ului Champions League. Meciul a fost marcat, în repriza secundă, de un incident care a izbucnit între Vinicius Junior și Gianluca Prestianni, care i-ar fi adresat insulte rasiste brazilianului.
Partida a fost întreruptă pentru aproape 10 minute după ce brazilianul a acuzat că argentinianul l-ar fi numit "maimuță", iar centralul Francois Letexier a activat protocolul anti-rasism, arătând cu brațele simbolul "X".
UEFA a intervenit ieri în acest scandal, anunțând că a început să analizeze raportul oficial al meciului de pe Estadio da Luz. La rândul său, președintele FIFA, Gianni Infantino, a vorbit despre ce s-a întâmplat la Lisabona, arătându-se "șocat și întristat" de acest incident.
Astăzi, "galacticii" au emis un comunicat pe site-ul oficial al clubului, dezvăluind că au trimis către forul european toate dovezile pe care le au cu privire la momentul controversat di ntimpul partidei, dorindu-și ca UEFA să facă dreptate.
Șefii echipei blanco au notat și că le sunt recunoscători celor care l-au sprijinit și încurajat pe Vinicius în urma partidei cu Benfica, precizând că vor face tot posibilul pentru "a eradica rasismul, violența și ura" din lume.
"Real Madrid anunță că a trimis către UEFA toate dovezile disponibile cu privire la incidentele petrecute marțea trecută, 17 februarie, în meciul pe care echipa l-a disputat în Champions League la Lisabona, cu Benfica. Clubul nostru a colaborat activ la ancheta deschisă de UEFA, după episoadele inacceptabile de rasism trăite în timpul acelui meci.
Real Madrid este recunoscătoare pentru sprijinul, suportul și afecțiunea unanimă pe care jucătorul nostru, Vinicius Junior, le-a primit din toate sectoarele fotbalului mondial. Real Madrid va continua să lucreze, în colaborare cu toate instituțiile, pentru a eradica rasismul, violența și ura în sport și în societate", se arată în comunicatul celor de la Real Madrid, publicat pe site-ul oficial.
Benfica susține că Vinicius nu ar fi avut cum să audă ce i-a transmis Prestianni
La rândul lor, cei de la Benfica i-au luat apărarea lui Prestianni, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, însoțit de un videoclip cu momentul în care Vinicius a spus că a fost insultat de argentinian, subliniind că, "având în vedere distanța, jucătorii lui Real Madrid nu ar fi putut auzi ceea ce pretind că au auzit".
Antrenorul echipei portugheze, Jose Mourinho, a afirmat la rândul său că a vorbit cu Vinicius în timp ce jocul era oprit, reproșându-i maniera în care acesta a sărbătorit golul său. "I-am spus: 'Ai marcat un gol extraordinar. De ce sărbătorești așa? De ce nu sărbătorești ca Di Stefano, Pele, Eusebio...? De ce sărbătorești așa?' Este singurul lucru pe care nu-l înțeleg", a declarat antrenorul.
Mourinho a mai spus că a vorbit atât cu Vinicius, cât și cu Prestianni, și că fiecare i-a spus ceva diferit. Prin urmare, a optat pentru "echilibru" și a subliniat că "în această lume a fotbalului, aceste lucruri se întâmplă pe teren".
Returul dintre Real Madrid și Benfica este programat miercurea viitoare, pe 25 februarie, de la ora 22:00. Toate meciurile din fazele eliminatorii ale Champions League vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Benfica
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4019.png)
0
1
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)