UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Bayern Munchen. Ce s-a întâmplat
Publicat 18/04/2026 la 15:34 GMT+3
UEFA a deschis vineri o procedură disciplinară împotriva clubului Bayern Munchen, după ce mai mulţi fotoreporteri au fost răniţi, miercuri, la finalul meciului retur al sferturilor de finală ale Ligii Campionilor împotriva lui Real Madrid, pe Allianz Arena.
La confusion a régné au bord du terrain après le but de Michael Olise lors de Bayern Munich-Real Madrid
Credit imagine: Getty Images
După victoria din prima manşă de la Madrid, săptămâna trecută, Bayern a fost condusă de trei ori miercuri de Real (0-1, 1-2, 2-3), înainte de a smulge victoria la finalul meciului datorită golurilor marcate de Luis Diaz şi Michael Olise.
După golul egalării al lui Diaz, fanii au urcat peste bariere pentru a intra într-o secţiune a stadionului unde nu au voie, între tribune şi panourile publicitare. Când Olise a marcat golul victoriei, aceştia s-au dus să sărbătorească alături de jucători, strivind mai mulţi fotoreporteri de panouri, dintre care unii au fost răniţi în îmbulzeala care a urmat.
Bayern Munchen a contactat fotoreporterii răniţi, dar şi fanii răniţi, pentru a-şi cere scuze de incident.
Ancheta UEFA se referă la ''blocarea pasajelor publice'', ''aruncarea de obiecte'', ''tulburări ale mulţimii'' şi ''afişarea unui mesaj nepotrivit pentru un eveniment sportiv (banner anti-UEFA)''.
''Comisia de Control, Etică şi Disciplină al UEFA (CEDB) va aborda această chestiune la momentul potrivit'', a declarat forul continental.
Pentru ultimul meci de acasă al lui Bayern din faza campionatului Ligii Campionilor împotriva lui Union Saint-Gilloise, de la sfârşitul lunii ianuarie, secţiunea inferioară a tribunei sudice a fost închisă fanilor lui Bayern după utilizarea materialelor pirotehnice împotriva lui Sporting Lisabona în decembrie.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo