Un puști de 16 ani, senzația preliminariilor UCL! Un club uriaș l-a cumpărat deja, pe o sumă infimă
Publicat 06/08/2025 la 21:16 GMT+3
Dastan Satpaev a fost un nume necunoscut publicului larg până în această vară, când a atras atenția asupra sa prin evoluțiile foarte bune în preliminariile Champions League, în tricoul celor de la Kairat Almaty. Astăzi, atacantul care a fost deja cumpărat de Chelsea a marcat unicul gol al partidei dintre campioana Kazakhstanului și Slovan Bratislava din turul 3 preliminar al UCL.
"Este cea mai grea decizie a carierei mele de fotbalist" Son anunță că pleacă de la Tottenham
Sursa video: SNTV
Primul meci al zilei din preliminariile Champions League a avut un erou improbabil. Este vorba despre Dastan Satpaev, un puști de numai 16 ani, care a marcat unicul gol al confruntării dintre Kairat Almaty și Slovan Bratislava, din prima manșă a turului 3 preliminar. Ca atare, campioana Kazakhstanului a făcut un pas important către play-off-ul competiției supreme din fotbalul continental.
Satpaev a punctat din penalty, dar trebuie remarcat că a făcut-o în minutul 90, la 0-0, într-un meci foarte important pentru echipa sa, ceea ce arată sângele rece pe care îl are kazacul. Atacant central de meserie, acesta este la a 3-a reușită în actualele preliminarii din Champions League.
El a marcat primul său gol la nivel internațional în primul meci din dubla cu Olimpija Ljubljana, în deplasare, din turul 1 preliminar (a fost 1-1, iar Kairat a mers mai departe după 2-0 acasă). Fenomenul fotbalului din Kazakhstan a înscris apoi și în poarta finlandezilor de la KUPS Koupio, dând tonul unei reveniri de poveste în manșa secundă (Kairat s-a impus cu 3-0, după ce în tur pierduse cu 0-2).
Dastan Satpaev face senzație în preliminariile Champions League! Puștiul de 16 ani e deja jucătorul lui Chelsea
Deși va împlini 17 ani abia pe 12 august, Satpaev este golgheterul celor de la Kairat Almaty. În afară de cele 3 reușite din preliminariile Champions League, el a reușit 8 goluri și 7 pase decisive în campionat, având astfel un merit deosebit pentru faptul că echipa sa e lider (are 3 puncte peste Astana, care are un meci în minus). Vârful de 1,73 m a debutat deja și la naționala mare a Kazakhstanului, pentru care a adunat 3 selecții.
Produs 100% al celor de la Kairat Almaty, Dastan Satpaev este la ultimul său sezon la clubul unde a crescut, deoarece a fost cumpărat deja de Chelsea. Londonezii au plătit în schimbul său doar 4 milioane de euro și foarte probabil au făcut o afacere excepțională. Clubul de pe Stanford Bridge l-a lăsat împrumut la Kairat până la finalul actualei stagiuni (în Kazakhstan se joacă după sistemul primăvară-toamnă). Astfel, el se va alătura undeva la finalul lui decembrie echipei londoneze, urmând ca în primă fază să joace pentru formația U21.
Până atunci, Satpaev are ocazia să facă istorie alături de Kairat Almaty și să joace câteva meciuri în Champions League în tricoul echipei care l-a crescut. Până acolo e drum lung, deoarece campioana Kazakhstanului trebuie mai întâi să treacă cu bine peste returul cu Slovan, iar în caz că o va face va avea ulterior o misiune și mai dificilă, deoarece în play-off va da peste Celtic. Indiferent de ce se va întâmpla în următoarele săptămâni, Kairat Almaty va juca cel puțin în grupa de Conference League, astfel că Satpaev va avea multe ocazii să-și etaleze talentul la nivel internațional.
Subiecte asemănătoare