Fanii Universității Craiova, criticați în Bulgaria înaintea returului cu Levski! "Trucul urât" la care au apelat
Universitatea Craiova va primi în această seară vizita celor de la Levski Sofia, într-un meci contând pentru manșa a doua a dublei din turul 2 preliminar al Champions League. Înaintea partidei, presa din Bulgaria a scris că fanii oltenilor au apelat la un "truc urât" pentru a le deranja odihna jucătorilor lui Julio Velazquez, organizând un foc de artificii în fața hotelului în care au fost cazați.
Fani Universitatea Craiova
Credit imagine: Facebook
Universitatea Craiova o va înfrunta în această seară, de la ora 20:30, pe teren propriu, pe Levski Sofia, în meciul contând pentru manșa a doua a dublei din turul 2 preliminar al Champions League.
Oltenii au fost învinși săptămâna trecută, în tur, cu scorul de 1-0 în Bulgaria, astfel că sunt obligați să câștige pentru a continua în preliminariile celei mai importante competiții intercluburi de pe continent. În acest sens, fanii echipei lui Filipe Coelho vor face tot posibilul pentru a-și ajuta favoriții.
De altfel, conform presei din Bulgaria, oltenii au început încă de noaptea trecută să "lucreze" pentru calificare. Jurnaliștii mai multor publicații bulgare au scris în această dimineață că suporterii Universității Craiova au apelat la un "truc urât" pentru a le strica programul de odihnă oaspeților.
Concret, fanii olteni ar fi mers la hotelul în care au fost cazați jucătorii lui Julio Velazquez și ar fi aprins artificii în jurul orei 4 dimineața. Spectacolul pirotehnic ar fi durat câteva minute, perturbându-le somnul celor de la Levski.
Fotbaliștii echipei oaspete se vor confrunta și pe stadion cu o atmosferă extrem de ostilă, mai ales în condițiile în care Levski Sofia nu va fi susținută de propriii suporteri în România.
Bulgarii au fost sancționați să joace un meci în deplasare fără spectatori din cauza incidentelor de la partida cu Borac Banja Luka, din primul tur preliminar al Champions League.
Cu cine poate juca Craiova în turul 3
Echipa care se va califica în această seară în turul 3 preliminar din cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent va juca pentru un loc în play-off cu învingătoarea din dubla Omonia Nicosia - Kairat Almaty (1-0 după meciul tur).
Formația care va fi eliminată în Bănie va ajunge în turul 3 preliminar din Europa League, unde va da peste finlandezii de la KuPS, care au fost eliminați din Champions League după ce au pierdut cu scorul general de 3-0 în fața azerilor de la Sabah Baku.
Returul dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia, meci care se va disputa în Bănie, este programat în această seară, de la ora 20:30.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Universitatea Craiova
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4133.png)
20:30
Levski Sofia
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4074.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)