Meciuri interzise de UEFA! Liverpool - Real Madrid și Inter - Arsenal nu pot avea loc în faza principală din Champions League
Eurosport on GoogleTragerea la sorți a fazei principale din Champions League vine cu o restricție importantă. Liverpool și Real Madrid nu se vor putea duela pe Anfield, în cazul în care vor pica una împotriva celeilalte, regulamentul interzicând ca același meci să se desfășoare în trei sezoane consecutive. Aceeași situație se aplică și în cazul confruntării dintre Inter și Arsenal.
Dominik Szoboszlai (Liverpool) & Kylian Mbappe (Real Madrid)
Credit imagine: Getty Images
Miercuri seară, de la ora 22:00, se vor disputa ultimele patru meciuri din play-off-ul Champions League, astfel că, la finalul partidelor AEK Atena - Levski Sofia, Celje - Slovan Bratislava, Lyon - Fenerbahce și Viking - Dinamo Zagreb vom ști componența finală a urnelor fazei principale.
Joi va avea loc tragerea la sorți pentru determinarea celor opt etape și un articol din regulament va fi aplicat. Practic, dacă două echipe s-au întâlnit în ultimele două sezoane pe același stadion, al treilea episod consecutiv al disputei nu va putea avea aceeași gazdă.
"Comitetul UEFA pentru Competiții de Club a stabilit o condiție suplimentară care poate fi aplicabilă tragerii la sorți pentru UEFA Champions League în sezonul 2026/27, decizând ca meciurile individuale dintre aceleași două echipe să nu se repete în cadrul aceleiași competiții, cu aceeași echipă gazdă, timp de trei sezoane consecutive.
Acest lucru înseamnă că, dacă două echipe care au jucat deja una împotriva celeilalte în faza ligii din UEFA Champions League în sezonul 2024/25 sunt extrase din nou una împotriva celeilalte, cu aceeași echipă gazdă, în faza ligii din UEFA Champions League în actualul sezon 2025/26, respectivele echipe nu vor mai putea fi extrase una împotriva celeilalte, cu aceeași echipă gazdă, în sezonul 2026/27", se arată în regulamentul UEFA.
Liverpool - Real Madrid și Inter - Arsenal, meciuri interzise
Astfel, două meciuri nu vor putea avea loc în faza principală. Liverpool și Real Madrid s-au întâlnit în precedentele două sezoane pe Anfield și astfel s-ar putea duela doar pe Santiago Bernabeu. În stagiunea 2024/2025, "cormoranii" s-au impus cu scorul de 2-0, iar în ediția anterioară tot gazdele au avut câștig de cauză, cu 1-0.
Cea de-a doua partidă care nu se va juca pentru al treilea sezon la rând este cea dintre Inter și Arsenal, singura posibilitate fiind ca cele două să se dueleze pe Emirates. În sezonul 2024/2025, italienii s-au impus cu 1-0, în vreme ce în stagiunea precedentă, cu Cristi Chivu pe bancă, aceștia au pierdut, scor 1-3.
Cum arată urnele în acest moment:
- Urna 1: PSG, Bayern, Real Madrid, Liverpool, Inter, Manchester City, Arsenal, Barcelona, Atletico Madrid.
- Urna 2: Dortmund, AS Roma, Sporting, Aston Villa, FC Porto, Manchester United, Club Brugge, Real Betis, PSV.
- Urna 3: Feyenoord, Lille, Bodo/Glimt, Napoli, Leipzig, Villarreal, Șahtior, Galatasaray, Fenerbahce / Lyon.
- Urna 4: Slavia Praga, Stuttgart, LASK Linz, Como, Lens, Sabah Baku, Levski Sofia / AEK Atena, Dinamo Zagreb / Viking, Slovan Bratislava / Celje.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)