Primul meci al Universității Craiova în Champions League se va juca fără spectatori + Unde se va desfășura Dinamo Kiev - "U" Cluj

Meciul tur al dublei Universității Craiova din Champions League se va juca fără spectatori. Disputa se va desfășura în Ungaria, având în vedere că adversara oltenilor, Vitebsk, este din Belarus. "U" Cluj, cealaltă echipă din România care astăzi și-a aflat adversara în cupele europene, o va întâlni pe Dinamo Kiev, manșa tur urmând să se joace în Polonia.

Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Africa de Sud

Sursa video: SNTV

După o pauză de 35 de ani, Universitatea Craiova revine în Champions League. Echipa pregătită de Filipe Coelho are parte de o misiune ce pare foarte facilă în turul inaugural preliminar, urmând să dea peste Vitebsk, din Belarus. Oltenii vor disputa prima manșă în deplasare, pe 7 sau 8 iulie, iar deja se cunoaște locul de desfășurare.
Având în vedere că meciurile din competițiile continentale nu se pot juca în Rusia sau Belarus, oficialii de la Vitebsk au hotărât ca partida împotriva Universității Craiova să se joace pe stadionul din localitatea maghiară Mezokovesd, conform Fanatik. Arena are o capacitate de doar 4.183 de locuri, însă acest aspect nu contează, având în vedere că UEFA a decis ca duelul să se dispute fără spectatori.
  • Distanța dintre Mezokovesd și cea mai apropiată graniță cu România, cea de la Borș, este de aproximativ 170 de kilometri.

Dinamo Kiev - "U" Cluj se va disputa în Polonia

La fel ca în cazul campioanei României, "U" Cluj își va începe aventura europeană în deplasare, însă nu pe terenul adversarei. Având în vedere conflictul din Ucraina, Dinamo Kiev își dispută partidele în afara țării, iar destinația aleasă de oficiali pentru confruntarea cu gruparea lui Bergodi este orașul Lublin din Polonia.
"Manșa tur, din 9 iulie, va avea loc în deplasare, la Lublin (Polonia), iar returul este programat în 16 iulie, pe Cluj Arena", apare în comunicatul emis de "U" Cluj pe site-ul oficial. Arena are o capacitate de 15.247 de locuri și este cea pe care evoluează Motor Lublin.
Misiunea se anunță una dificilă pentru "U" Cluj. Deși a încheiat sezonul trecut pe locul al 4-lea, Dinamo Kiev rămâne una dintre cele două forțe din întrecerea internă. În total, echipa din capitala Ucrainei a disputat de-a lungul istoriei 435 de meciuri în cupele europene și are în palmares două Cupe ale Cupelor și o Supercupă a Europei.
Dinamo Kiev are un lot cotat la 84.25 de milioane de euro pe Transfermarkt, în vreme ce elevii lui Cristiano Bergodi au o cotă pe piață de 19.08 milioane de euro. La echipa din Ucraina sunt legitimați trei jucători care valorează cel puțin 10 milioane de euro: Matviy Ponomarenko (12), Volodymyr Brazhko (10) și Taras Mykhavko (10). Toți trei au sub 25 de ani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo